Sărbători ca pe vremea bunicilor, numai la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Muzeul ASTRA organizează, în perioada 15-16 decembrie, evenimentele „Tradiții din Iarna ASTRA” și „Târgul de Țară la Ignat”.

Scopul celor două manifestări este acela de a introduce vizitatorii prin tradiții în perioada sărbătorilor de iarnă. Timp de două zile, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi animat cu ateliere culinare interactive și colinde, datini și obiceiuri de iarnă.

„«Tradiții din Iarna ASTRA» și «Târgul de Țară la Ignat» readuc în muzeu amintirile și gusturile frumoase din copilărie. Astfel de evenimente oferă vizitatorilor experiențe noi prin care vor putea simți atmosfera din satul de altădată. Aici avem tradiții, obiceiuri, colinde, dar și nelipsitele preparate pentru masa de Crăciun, cum sunt cârnații, caltaboșul, jumările, toba și alte bunătăți. Nu va lipsi nici pomana porcului, care alături de șoriciul proaspăt constituiau primele delicatese cu care se ospătau gospodarii treziți dis-de-dimineață pentru a putea pregăti toate bucatele necesare până în anul următor. Vizitatorii vor fi invitați să deguste din aceste preparate realizate în cadrul atelierelor gastronomice”, a declarat dr. George Tomegea, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

În cadrul atelierelor gastronomice, vizitatorii vor putea afla cum se prepară bucate tradiționale de la Dan Limbășan, producător de produse din carne de porc, rasa Mangalița. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de 11 interpreți de muzică populară, o trupă de teatru interactiv și cinci grupuri vocal-instrumentale.

Program

Sâmbătă, 15 decembrie
Locație: Târgul de Țară
Orele 10.00 – 16.00 Demonstrații culinare dedicate Ignatului

Concert de colinde susținut de Grupul vocal de colindători ai Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din cadrul ULBS, Corul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și Ansamblul Folcloric „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței.

Locație: Pavilionul de joc din Jina
Ora 13.00 spectacol de teatru „Crăciun cu zăpadă”, susținut de Teatrul Mic din Sibiu, în care actorii vor aborda teme specifice sărbătorilor de iarnă

Duminică, 16 decembrie
Locație: Târgul de Țară
Orele 10 – 16 demonstrații culinare dedicate Ignatului

12.00 concert de colinde susținut de Radu Goța, Victoria Meițescu, Grupul folcloric Doruri sibiene, Izabela Tomiță, Costel Popa, Daniela Popa, Aurelian Suciu, Anca Mărginean, Aurel Gîță, Elena Anghel, Mariana Jianu și Sebastian Stan, acompaniați de orchestra compusă din Murdășanu Codrin (orgă), Mircea Busuioc (saxofon) și Mihai Neagu (vioară). Spectacolul va fi prezentat de Andreea Bogdan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*