Şase benzinari sibieni, trimişi în judecată pentru un prejudiciu de peste 9 milioane de lei

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au trimis în judecată, pentru evaziune fiscală, şase administratori ai unor benzinării, prejudiciul adus statului fiind de peste 9 milioane de lei.

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a şase administratori de societăţi comerciale cu domeniul de activitate comercializarea produselor petroliere, pentru comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală ce au cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 9.121.239 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Sibiu.

tax-evaders1

Potrivit rechizitoriului, cel mai mare prejudiciu, de peste 5,2 milioane de lei, a fost adus de doi administratori ai S.C. CDS OIL S.R.L. Veştem, în perioada 2006-2007. Aceştia, „cu intenţie au procedat la înregistrarea achiziţiilor de carburanţi auto de la un număr de 4 societăţi furnizoare, ‘tip fantomă’, ce nu au avut la bază operaţiuni comerciale reale, documentele fiind înregistrate în contabilitate în scopul diminuării bazei impozabile şi, implicit, a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, precum şi în scopul obţinerii de compensări de TVA de la buget, fiind creat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în sumă totală de 5.242.882 lei”.

Alţi doi administratori ai S.C. COMSILCOST S.R.L. Sibiu, tot în perioada 2006-2007, „cu intenţie au procedat la înregistrarea în evidenţele contabile, a achiziţiilor de carburanţi auto de la un număr de 4 societăţi furnizoare ,”tip fantomă”, ce nu au avut la bază operaţiuni comerciale reale, documentele fiind înregistrate în contabilitate în scopul diminuării bazei impozabile şi, implicit, a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, precum şi în scopul obţinerii de compensări de TVA de la buget, fiind creat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în sumă totală de 3.338.273 lei”.

Şi cei doi administratori al S.C. PETROIL S.R.L. Poiana Sibiului, „în cursul anului 2007 au procedat la înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii, a achiziţiilor de carburanţi auto de la un număr de 4 societăţi furnizoare,”tip fantomă”, deci achiziţiile respective nu au la bază operaţiuni comerciale reale, documentele fiind înregistrate în contabilitate în scopul diminuării bazei impozabile şi, implicit, a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, precum şi în scopul obţinerii de compensări de TVA de la buget, fiind creat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în sumă totală de 540.084 lei”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*