Scene revoltătoare în trafic! Doi șoferi s-au snopit în bătaie. Unul era drogat, altul fără permis

Aseară, în municipiul Sibiu, pe Bulevardul General Vasile Milea, în zona intersecției cu strada Nicolae Iorga, pe sensul Centru – Șelimbăr, s-a produs o coliziune între două autoturisme conduse pe aceeași direcție.

Întrucât între cei doi șoferi, sibieni, în vârstă de 34, respectiv 41 de ani, a izbucnit un conflict spontan, la fața locului au intervenit și jandarmi din cadrul I.J.J. Sibiu.

Starea conflictuală s-a aplanat în scurt timp, șoferul în vârstă de 41 de ani părăsind locul producerii evenimentului.

În urma accidentului, șoferul în vârstă de 34 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, din verificările efectuate a rezultat faptul că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

Șoferul în vârstă de 41 de ani a revenit după aproximativ 30 de minute, testarea sa cu aparatul Drugtest indicând valoare pozitivă la o substanță psihoactivă.

S-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, conducere sub influența substanțelor psihoactive, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*