Schimb de bune practici între sibieni și francezi

Partenerii francezi din Ille et Vilaine au făcut schimb de bune practici în domeniul social cu Consiliul Judeţean Sibiu şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

delegatie-ille-et-vilaineÎn virtutea bunelor relații de colaborare între Consiliul Județean Sibiu și Consiliul Departamental Ille-et-Vilaine din Franţa, o delegaţie tehnică formată din specialişti în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului a efectuat o vizită în judeţul Sibiu, în perioada 17-19 octombrie 2016.

Vizită la CJ

Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a întâmpinat oaspeţii francezi, declarând că salută cu drag şi interes continuarea colaborării dintre judeţul Sibiu şi Departamentul Ille-et-Vilaine din Bretania, care datează de mai bine de 20 de ani. „Reluarea colaborării noastre, de data aceasta pe domeniul social, un domeniu prioritar pentru noi, este binevenită şi cred că legăturile care se vor stabili acum între stucturile de specialitate vor fi benefice de ambele părţi pentru că avem de învăţat cu toţii din exemplele de bune practici. Ne interesează experienţa pe care o aveţi în domeniul evaluării persoanelor cu dizabilităţi, al prevenirii abandonului şi al protecţiei maternale şi infantile, precum şi în dezvoltarea serviciilor sociale. Sunt convinsă că în cadrul lărgit de cooperare pe care îl avem împreună se vor contura şi alte domenii de interes şi vă doresc o vizită fructuoasă în judeţul Sibiu”, a spus Daniela Cîmpean.

Vizite în județ

Vizita a inclus o întâlnire de lucru la care au participat secretarul judeţului, Cristina Linde, conducerea şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, directori de centre aflate în subordinea DGASPC, asociaţii partenere precum şi membrii ai Asociaţiei de Prietenie Ille-et-Vilaine Sibiu.

De asemenea, delegaţia franceză a efectuat mai multe vizite în judeţul Sibiu, la Fundația ”Un Copil, O Speranță”, proiect derulat în baza unui parteneriat dintre CJS şi DGASPC,  Unitatea de Asistență Medico-Socială Săliște, Centrul de Plasament Orlat, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru vârstnici cu handicap din Biertan şi la Centrul de Plasament pentru copilul cu dizabilități din Turnu Roșu.

Din delegația franceză au făcut parte Veronique Aulnette le Roux, Șef Serviciu, Casa departamentală de Evaluare a persoanelor cu handicap, Laurence le Calvez – Medic, specialist în protecție maternală și infantilă, Marie-Christine Mahot – Responsabil copii, familie, viață socială al Agenției departamentale din Vitré şi Marta Jouhier, responsabil cooperare internațională a Consiliului Departamental Ille-et-Villaine.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*