„Școala Altfel” la Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

Polițiștii sibieni au desfășurat pe parcursul acestei săptămâni activități în cadrul proiectului „Școala altfel”. Astfel, polițiștii de la rutieră, de la prevenire și cei din Avrig au desfășurat întâlniri cu preșcolarii și școlarii sibieni. Polițiștii Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat și în această săptămână activități preventive atât la Centrul de Prevenire cât și în unitățile de învățământ, activități prin intermediul cărora au urmărit informarea elevilor, a cadrelor didactice dar și a părinților care au însoțit copiii, privind delicvența juvenilă, metodele folosite pentru prevenirea acestui gen de fapte, întărirea sentimentului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice și, nu în ultimul rând, consolidarea parteneriatului poliție – școală – părinți – societate civilă. De asemenea, au fost abordate teme privind educația rutieră, siguranța în mediul on-line și regulile de comportament. Peste 400 de școlari și preșcolari s-au întâlnit cu polițiștii de la prevenire pe parcursul săptămânii.

Ziua Porţilor Deschise

Astăzi, la reședința Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu am organizat Ziua Porților Deschise. Aproape 200 de școlari și preșcolari au vizitat instituția noastră și au interacționat cu polițiștii Centrului Operațional, Serviciului Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic. Prin această activitate, polițiștii sibieni au dorit să-i inițieze pe copii în tainele meseriei de polițist dar și să le întărească sentimentul de siguranță și de încredere în polițist pe care trebuie să-l privească ca pe un bun prieten, pregătit să-l ajute oricând are nevoie.

Întâlnire la Avrig

O altă activitate circumscrisă programului „Școala Altfel” s-a desfășurat la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Avrig, unde polițiștii din Avrig s-au întâlnit cu elevii claselor a VII-a și a VIII-a. În cadrul întâlnirii, polițiștii le-au adresat elevilor recomandări pentru o adolescență frumoasă, petrecută în siguranță, fiind abordate subiecte precum alegerea anturajului, efectele consumului de tutun, droguri și alcool, pericolele pe care le poate atrage internetul.

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*