Scriem filele poveștii SCRISORI PENTRU BUNICII NOȘTRI

Săptămâna trecută a fost una specială la BIS Teatru, grație proiectului nostru de suflet: “Scrisori pentru bunicii noștri”.

Începând din toamna anului trecut, 20 de seniori de la azile de vârstnici din Sibiu și din Săliște au corespondat (prin intermediul unor scrisori scrise de mână) cu 20 de copii de la SOS Satul Copiilor Cisnădie și de la Centrul de Zi ACCES Dumbrăveni, într-un demers complex și pretențios atât din punct de vedere uman, cât și logistic.

În acest răstimp, beneficiarii au participat la atelierele trainerilor noștri și au asistat la spectacole de teatru potrivite vârstei lor.

Dar săptămîna trecută a fost una realmente specială pentru că a fost prima dată când copiii și vârstnicii s-au întâlnit față în față, pe viu, în carne și oase. Unii dintre ei își văzuseră “bunicul/ bunica”, respectiv “nepotul/ nepoata” adoptat(ă) în fotografii prin intermediul scrisorilor trimise. Ba chiar unul dintre bunici și-a decupat fotografia din buletinul pe rit vechi pentru a o trimite puștiului cu care coresponda, ascunsă printre filele scrisorii.

Cele două întâlniri au avut loc miercuri, 8 iunie 2022, la Săliște (în serenul spațiu exterior al Unității De Asistenţă Medico–socială Sălişte) și joi, 9 iunie 2022, la Grădina BIS Teatru din Sibiu.

A fost cu emoție, cu zâmbete, cu lacrimi, cu momente delicate și fragile, cum de altfel ne-am așteptat, ba poate pe alocuri altfel decât ne-am fi așteptat, cu intensități și liniști nebănuite.

  • Următorul moment al programului va fi spectacolul “Anaz și Dragonul”, care se va juca miercuri, 15 iunie, pentru copiii din Cisnădie și Dumbrăveni. Iar pentru că ținem atât de mult la acest program cultural, am suprapus momentul de miercuri cu deschiderea oficială a Grădinii Bis. Așadar, haideți, cu mic cu mare, să fiți parte din fila poveștii care se va fi scris până în primăvara anului 2023.

Haideți miercuri, în 15 iunie, la ora 6 seara, la Grădina Bis, să trăiți povestea de iubire dintre haiosul Dragon Bu și simpatica Zână Anaz, alături de copiii din Cisnădie și Dumbrăveni.

“Scrisori pentru bunicii noștri este un program cultural multianual cofinanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național)

traineri: Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș, Shama Leah

artiști: Mayatita Das, Diana Cătănescu, Dumitru Stegărescu, Paul Bondane, Alexandra Budianu

psihoterapeut: Bianca Babeș (Asociația Teia)

concept: Bogdan Sărătean

fotografii: Alin Praf

șofer: Ucu Pintea

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*