Scrisori și documente ale lui Emil Cioran, expuse la Biblioteca ASTRA din Sibiu

Câteva scrisori originale ale scriitorului Emil Cioran, adresate părinţilor şi prietenilor săi, au fost expuse începând de luni, în foaierul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu, în cadrul unui proiect numit „România e acasă”.

Vizitatorii expoziţiei au ocazia să vadă în original şi două documente din perioada pariziană a lui Cioran, fiind vorba despre legitimaţia de student de la Facultatea de Litere şi cea de la Biblioteca Naţională a Franţei.

Cei care cunosc limba franceză au ocazia să citească un text realizat de Cioran în care îl portretizează pe Constantin Noica şi care este, de asemenea, expus.

Toate documentele originale expuse fac parte dintr-o colecţie specială a bibliotecii sibiene, o parte fiind donate de familia lui Cioran. Colecţia „Emil Cioran” de la Biblioteca ASTRA cuprinde cărţi scrise de autor şi 600 de manuscrise scrisori adresate către părinţi, frate şi prieteni.

Expoziţia „Emil Cioran” va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 08,00 – 20,00, până în data de 8 iunie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*