Se întâmplă în județul Sibiu: au rupt lemnele WC-ului public ca să facă grătar!

Câțiva cetățeni certați cu bunul simț au distrus wc-ul public din Copșa Mică pentru a face grătar în ziua de Paște. Au rupt pur și simplu pereții din lemn ai toaletei și i-au pus pe foc. Însă întreaga ”operațiune” a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar Primăria a depus plângere penală la Poliție.

Foto: Primăria Copșa Mică

Incidentul s-a petrecut în prima zi de paște, în data de 16.04.2023, în zona de picnic amenajată de Primăria Copșa Mică. Fără niciun fel de reținere, un grup de indivizi au distrus o parte din toaleta de la Picnic pentru a procura lemnul de foc necesar la pregătirea mâncării. Ceea ce nu știau cei în cauză este faptul că au fost înregistrați de camerele de supraveghere din zonă, iar Primăria va lua măsuri împotriva lor.

” Întreaga <<acţiune>> a fost înregistrată pe camera de filmare amplasată în zonă aşa că celor în cauză Primăria Copşa Mică le va face o plângere penală la Poliţie, pentru distrugerea de bunuri publice. Picnic este o zonă liberă (fără plată) destinată accesului la grătare și la mesele din zonă şi are un mare avantaj: te poți bucura de natură chiar și când plouă, deoarece mesele și grătarele sunt acoperite. Cei care vor să petreacă o zi pentru a savura mâncarea pregătită <<cu forţe proprii>> trebuie totuşi să respecte regulile de conduită şi bun simţ, să păstreze curăţenia la locul de distracţie şi să întreţină mobilierul urban din zonă (să NU îl distrugă!)”, au transmis, dezamăgiți, reprezentanți Primăriei Copșa Mică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*