Se întâmplă la Avrig. Dacă arunci gunoiul unde te taie capul, ești bun de plată

În această dimineață, o avrigeancă de 46 de ani, de pe Strada Gheorghe Lazăr, din localitate, a fost surprinsă de camerele de supraveghere aruncând gunoi în zona ACH. Femeia a aruncat gunoiul menajer lângă linia de cale ferată după ce, cu doar o zi înainte, zona a fost igienizată de mai mulți locuitori din colonie.

Polițiștii locali au amendat-o cu 2500 de lei și i-au pus în vedere să adune gunoiul, în maximum 48 de ore. Femeia nu este la prima abatere. Ea a mai fost sancționată în trecut pentru aruncarea gunoiului în locuri neamenajate.

Sistemul de supraveghere video vine în sprijinul autorităților locale, care au ca obiective creșterea siguranței, asigurarea ordinii și liniștii publice precum și paza și protecția obiectivelor de interes public.

Serviciul de Poliție Locală are în dotare un sistem de supraveghere video format din: 30 de camere video cu rezoluția de 3MP și 2 camere LPR, cu sistem de recunoaştere a numerelor de înmatriculare auto.

Prezența camerelor video a dus la o scădere semnificativă a infracțiunilor din raza lor de acțiune permițând intervenția echipajelor Poliției Locale în timp real, în cazul unor fapte de violență, distrugere, vandalism, infracțiuni, accidente rutiere sau încălcări ale regulilor de circulație. De asemenea, înregistrările video au fost utilizate pentru a dovedi fapte de natură infracțională.

„Intenționăm să achiziționăm și alte astfel de camere și echipamentele specifice, în scopul asigurării obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni care lezează dreptul de proprietate, precum și pentru protejarea persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita integritatea fizică sau sănătatea” au scris reprezentanții Primăriei Avrig pe pagina de Facebook a instituției.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*