Se mută definitiv în zona Mediaș

Agenții imobiliari din Mediaș constată o creștere a numărul străinilor interesați să cumpere case în localitățile din jurul orașului. Oameni care au venit de câteva ori în România și care se mută definitiv aici. Caută case săsești cu curte și grădină de minim 1500 metri pătrați.

Oferta de locuinţe este una bogată la Mediaş, iar cererea este și ea pe măsură. Agenţii imobiliari spun că piața a crescut în timpul pandemiei, fiind căutate în special casele care au și curte. ,,Noi am trăit perioada unei crize, în 2008-2009, atunci când piața a căzut sub jumătate. În momentul în care a început pandemia, ne-am gândit că tot așa va fi, dar contrar așteptărilor am observat că s-a întâmplat exact invers, piața imobiliară a crescut foarte mult și în mod special la case cu curte. În momentul în care a început războiul din Ucraina, în primele două luni a fost un blocaj mare în toată țara și l-am simțit și noi aici. A fost un efect interesant, oamenii și-au scos banii din bănci pentru un eventual exod din România, iar la un moment dat s-au trezit cu mulți bani acasă, iar în contextul în care această inflație a început să dea roade, să zic așa, s-au trezit că banii lor s-au subțiat așa că au venit și au investit în imobiliare. Așa că ne-am trezit cu o invazie de cumpărători care au plătit cu bani cash“, a declarat Ștefi Muller de la Agenția imobiliară Remax One.

Se caută case

Casele noi sunt la mare căutare în Mediaș, dar există un interes crescut și pentru case la țară, în localitățile din jurul orașului. Cumpărătorii sunt în general străini, care aleg să se stabilească în zonă. ,,Am observat ceva interesant în piața imobiliară, un interes crescut pentru case la casă. Aici există un criteriu de căutare, oamenii vor un minim de 1.500 metri pătrați, în mod special caută în jurul Mediașului, caută acele case săsești, iar acești cumpărători sunt în special străini. Vorbim de oameni care nu au fost decât de două-trei ori în România și care se mută definitiv în jurul Mediașului“, a mai explicat Ștefi Muller.

Prețuri în creștere

Prețurile locuințelor au crescut cu 5-6% anul acesta, iar până la finalul lui 2022, acestea vor fi cu circa 20% mai mari față de anul anterior, sunt de părere agenții imobiliari. În funcție de confort, o garsonieră se vinde la Mediaș în medie cu 15-16.000 Euro, un apartament cu 2 camere în medie cu 30.000 Euro, iar un apartament cu 3 camere cu 40.000 Euro. ,,Cerere mare, ofertă există, dar toată perioada aceasta ne-a arătat că atunci când inflația nu mai permite creditarea, totuși prețurile au crescut. Anula cesta am avut o creștere conform Remax România de 5-6% și vom avea până la finalul anului încă 15% creștere. Este situația la nivel național, dar în principiu și Mediașul se aliniază și el“, adaugă Ștefi Muller.

Pentru cei care caută să închirieze o locuință în Mediaș, prețul cerut pentru un apartament este în medie de 150-200 Euro pe lună, iar pentru o casă de 300-400 Euro.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*