Se pot combina vaccinurile? Studiu în premieră mondială

Universitatea Oxford lansează un studiu pentru a stabili dacă o combinaţie de două doze de vaccinuri diferite la acelaşi pacient rămâne eficientă pentru a proteja populaţia împotriva coronavirusului. Acest studiu, prezentat ca o premieră mondială, va implica 820 de voluntari în vârstă de peste 50 de ani şi se va concentra pe combinarea celor două vaccinuri utilizate în prezent pe teritoriul britanic, cel de la Pfizer/BioNTech şi cel de la AstraZeneca/Oxford.

„Dacă arătăm că aceste vaccinuri pot fi utilizate combinat, va creşte considerabil flexibilitatea distribuirii lor”, a subliniat profesorul Matthew Snape, cercetătorul la Oxford însărcinat cu aceste teste, potrivit unui un comunicat citat de AFP, citat de Digi24.

El va evalua, de asemenea, eficienţa protecţiei în funcţie de distanţa în timp dintre cele două injecţii, testând un interval de patru săptămâni, apropiat de cel recomandat iniţial, şi un interval de 12 săptămâni, reţinut de autorităţile britanice pentru a vaccina mai multe persoane.

Ţara din Europa cea mai afectată de pandemie, cu peste 108.000 de decese, Regatul Unit a făcut din vaccinare o cauză naţională pentru a ieşi din criza sanitară, în faţa unei mutaţii mai contagioase a virusului, care a obligat-o să impună la începutul lui ianuarie al treilea lockdown.

Prima ţară occidentală care şi-a început campania de vaccinare, Regatul Unit a vaccinat până acum peste 10 milioane de persoane şi are ca ţintă 15 milioane de persoane până la jumătatea lunii februarie, incluzându-i pe cei în vârstă de peste 70 de ani, îngrijitori şi persoanele cu risc ridicat. Numai că o criză în ceea ce privește oferta de vaccinuri, care a dus inclusiv la tensiuni între Marea Britanie și Uniunea Europeană, îi obligă pe oficiali să se gândească și la alte soluții, cum ar fi combinarea vaccinurilor sau mărirea duratei între doza inițială și rapel.

„Este chiar posibil ca prin combinarea vaccinurilor răspunsul imunitar să fie mai bun, cu niveluri mai ridicate de anticorpi şi care să dureze mai mult”, a declarat joi Jonathan Van-Tam, directorul medical adjunct pentru Anglia.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*