Șeful Poliției municipiului Sibiu DEMISIONEAZĂ după împușcarea ursului. Ofițerul susține că familia sa a primit AMENINȚĂRI cu moartea

Șeful Poliției municipiului Sibiu, comisarul Cristian Negru, a anunțat, aseară, într-o declarație de presă susținută la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, retragerea din funcție și faptul că se pune la dispoziția organelor de anchetă, ca urmare a scandalului împușcării ursului care a ajuns pe străzile din Sibiu.„Doresc să clarific toate aspectele și mă retrag de la conducerea Poliției municipiului Sibiu, mă pun la dispoziția organelor de anchetă. Fac acest lucru din două motive: unul pentru a exclude orice dubiu referitor la intervenția mea în cadrul anchetei penale din poziția pe care o dețin în prezent, iar al doilea motiv, care este foarte important, iau această decizie în contextul amenințărilor pe care le primesc în ultimele 12 ore, amenințări la adresa familiei, la adresa soției și la adresa copiilor. Am primit un telefon anonim pe telefonul de serviciul în care mi se spunea că o să mi se răpească copiii și o să fie supuși la același tratament cum a fost tratat animalul”, a spus Negru, citat de Agerpres. Ofițerul a anunțat faptul că își asumă responsabilitatea deciziei de a împușca ursul dat fiind pericolul pe care îl reprezenta acesta, dar nu și o vinovăție. „Decizia luată în acest caz îmi aparține și mi-o asum integral, dar îmi asum resposabilitatea, nu și vinovăția. Vinovăția o pot stabili doar organele de anchetă. Decizia a fost luată în condițiile în care singura instituție care a avut reacție a fost Poliția Română”, a spus Cristian Negru.

Comisarul Cristian Negru | foto: Facebook

Comisarul Cristian Negru susține că a primit amenințări | foto: Facebook

În schimb, comisarul a mai spus că afirmația că ar fi cerut lovirea ursului cu o mașină a Poliției nu-i aparține. „Deși pare crud spus, prioritatea noastră a fost salvarea vieții oamenilor și în subsidiar salvarea vieții animalului, deși am încercat tranchilizarea acestuia”, a precizat Negru. Înregistrarea în care unui polițist din Sibiu i se cere, prin dispecerat, să lovească ursul cu mașina este la dispoziția Parchetului, ca de altfel toate detaliile legate de derularea operațiunii, a anunțat, ieri, ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache. Instrucțiunea ar fi venit din partea șefului Poliției Sibiu, cel care coordona operațiunea. „Apare o referire la această înregistrare și în raportul Corpului de control. Întreaga derulare a operațiunii, așa cum a fost ea fixată tehnic în urma folosirii canalelor de comunicații specifice, este deja pusă la dispoziția Parchetului, din câte am înțeles, în cadrul anchetei pe care procurorii o desfășoară și e bine ca această anchetă să-și urmeze cursul și să vină cât mai repede cu o concluzie, pentru că o cercetare prealabilă pe linie disciplinară la nivelul Ministerului de Interne se desfășoară, în mod normal, doar după finalizarea anchetei penale. Vreau să lămuresc foarte repede și elementul de răspundere disciplinară a cadrelor ministerului implicate în acea situație și de aceea, din punctul meu de vedere, este foarte important ca următorii pași și pe partea anchetei penale să se desfășoare cât mai repede”, a spus Dragoș Tudorache într-o conferință de presă desfășurată la sediul MAI.

Comisar Cristian NEGRU: „Am primit un telefon anonim pe telefonul de serviciul în care mi se spunea că o să mi se răpească copiii și o să fie supuși la același tratament cum a fost tratat animalul!”

Uciderea ursului de la Sibiu face obiectul unui dosar penal și mai multor anchete deschise de autorități, pentru a lămuri dacă acest animal sălbatic ar fi putut fi salvat. Miercuri, timp de peste trei ore, polițiști, jandarmi, angajați ISU și doi veterinari de la Grădina Zoologică dotați cu puști cu tranchilizante, la care s-a alăturat și un vânător, au căutat un urs care a străbătut Sibiul, trecând prin zone extrem de circulate din oraș. La finalul operațiunii, ursul a fost împușcat, pentru că tranchilizarea sa nu ar fi reușit, conform autorităților.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*