Șelimbăr a promovat în Liga a II-a

Viitorul Șelimbăr a reușit o calificare istorică în liga secundă, după 1-1 „acasă“ la Avrig, cu Măgura Cisnădie, și 2-0 în deplasare, în meciul tur.

Viitorul Șelimbăr a promovat în Liga a II-a, aducând mare bucurie în rândul suporterilor, dar și al sponsorilor și al oficialităților locale. Sâmbătă, 29 mai, la Avrig, în fața a câtorva zeci de spectatori, echipa lui Florin Maxim și-a conservat avantajul din tur, 2-0 la Cisnădie, și a încheiat la egalitate 1-1 în retur, pentru o calificare istorică în liga secundă.

Debut perfect

Cum era și normal, miza întâlnirii de sâmbătă a afectat calitatea partidei. Măgura a încercat din răsputeri să întoarcă soarta dublei, presând mare parte din joc, fără succes însă. Mai ales că Viitorul reușise să și deschidă scorul, devreme, în minutul 5, când Alex Curtean, cel mai experimentat fotbalist din Șelimbăr, a reluat cu capul din 14 metri, cu boltă, peste portarul advers. Jocul s-a relansat 10 minute mai târziu, când Fl. Stelea a preluat în 15 metri, apoi a șutat imparabil în vinclul porții lui Vâtcă.

Stadion nou

Viitorul a reușit calificarea în liga secundă, pentru prima dată în istoria clubului, rezultatul având să nască noi ambiții în rândul oficilailăților locale, în frunte cu primarul Marius Grecu. Reamintim că meciul retur s-a desfășurat la Avrig, terenul din Șelimbăr fiind în reabilitare, edilii din Șelimbăr anunțând un stadion de nivel de Liga I în viitorul apropiat, spre bucuria iubitiorilor de fotbal din comună, dar și din Sibiu.

Experiența și-a spus cuvântul

Echipa din Șelimbăr, care ne va reprezenta județul în liga secundă, alături de FC Hermannstadt, a fost înființată în 2016. A început urcușul din Liga a 4-a județeană, cu ambiții mari. Pretențiile au crescut pas cu pas, mai ales că au ajus la club fotbaliști cu experiență la nivelul Ligii 1. Vorbim despre Cosmin Vâtcă (portar, 38 de ani), Daniel Tătar (fundaș, 33 de ani), Alexandru Neacșa (mijlocaș, 29 de ani), Alexandru Curtean (mijlocaș, 34 de ani), Adrian Cârstean (atacant, 30 de ani) sau căpitanul Bogdan Vișa (fundaș, 34 de ani). Mai mult, în fruntea echipei tehnice a fost instalat Florin Maxim, secundul lui Cristiano Bergodi la Voluntari.

Cei mai buni

Echipa din Șelimbăr și-a câștigat dreptul de a participa la barajul de promovare după ce a câștigat seria 7-a cu punctaj maxim. Cel mai bun din 100 de echipe participante. Performanţa a fost cu atât mai importantă cu cât a venit într-un an dificil, marcat de pandemia de coronavirus. La fel ca și alte formații, Viitorul a fost șifonată serios de Covid 19, la un moment dat fiind nevoie de măsuri disperate pentru a rămâne în cărțile promovării. Am consemnat meciuri în care antrenorul cu portarii a fost titular între buturi, iar preparatorul fizic a jucat fundaş dreapta. Unde mai punem că până și preşedintele clubului a intrat pe teren, câteva minute, în încercarea de a ajuta echipa. „A fost o perioadă extrem de dificilă pentru noi. De altfel, atunci a venit şi singura înfrângere, dacă pot să-i spun aşa, pierderea la «masa verde» a meciului cu Universitatea Cluj, din Cupa României. Sunt foarte mândru de toată lumea de la echipă pentru acest parcurs senzaţional. Să fii cel mai bun dintr-o sută chiar e un motiv de laudă, indiferent de competiţie. Am încheiat un tur perfect, dar acest lucru ne şi obligă. Returul va fi mult mai greu, dar suntem pregătiţi pentru tot. Sperăm, cel puţin, să terminăm neînvinşi campionatul, iar la baraj să ne îndeplinim obiectivul şi să promovăm în liga a doua“, declara Claudiu Furdui, preşedintele Viitorului Şelimbăr, citat de FRF. (M.S.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*