Șelimbăr: fonduri de 12,66 milioane de lei pentru drumul spre Roșia

Administrația Șelimbăr a primit finanțare pentru proiectul drumului de legătură dintre comună și Roșia.

Banii, 12,66 de milioane de lei, vin prin programul Anghel Saligny, a anunțat vineri Ministerul Dezvoltării.

„Este un proiect important pentru noi și mă bucur că a primit finanțare prin programul Anghel Saligny. Deschide o legătură utilă spre Roșia, una de care aveam nevoie”, spune primarul Marius Grecu.

Finanțarea este primită de A.D.I. „Zona Metropolitana Sibiu” prin lider comuna Șelimbăr, iar suma totală pentru acest proiect este de 12.662.203,35 de lei.

Județul Sibiu a cerut 4,8 miliarde de lei, din cele 52 de miliarde de lei alocați prin program la nivel național, prin programul Anghel Saligny, destinați infrastructurii.

Din acești bani, județul nostru a primit doar 19,31%. Puțin peste 930 de milioane de lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*