Șelimbărul anunță „Mica Unire“

​Primăria Șelimbăr și-a propus ca în acest an să construiască și să reabiliteze cinci noi legături cu municipiul Sibiu.

În primul rând, este vorba de reabilitarea unui drum care să facă legătura între Bulevardul Mihai Viteazu și DN 1, în dreptul service-ului Trakia, apoi de finalizarea reabilitării străzilor Octavian Goga și Ion Rațiu, care vor face legătura cu municipiul Sibiu, construirea unui trotuar și a unei piste de biciclete pe DN 1, precum și construcția unei noi pasarele în spatele magazinului Kaufland, peste Valea Săpunului. „În cazul drumului care iese în DN 1 pe la Trakia, acum este un drum pietruit, însă dorim să-l modernizăm, astfel încât să fie o soluție pentru cei care vor să iasă din zona Mihai Viteazu și care vor să iasă în drumul național, dar poate fi utilă inclusiv pentru cei care locuiesc în Cartierul Arhitecților, de lângă municipiul Sibiu”, susține Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr.

Investiții utile

În planul administrației locale se află și construcția unui trotuar, lângă care va fi și amenajată o pistă de biciclete, pe lângă DN1. „Acum este aproape imposibil de străbătut pe jos această zonă. Vrem să o amenajăm, să o facem în primul rând o zonă sigură pentru cetățeni. Ne gândim că acolo se vor finaliza construcțiile la un nou centru comercial, iar circulația poate crește în această zonă”, a completat primarul Grecu.

De asemenea, în acest an vor fi finalizate străzile Octavian Goga și Ion Rațiu, astfel creându-se două noi zone de legătură cu municipiul Sibiu. În spatele supermarketului Kaufland, Primăria Șelimbăr are în vedere în acest an construcția unei pasarele, astfel încât zona comercială să fie accesibilă în siguranță pentru pietoni.​

Educație și sport

Reabilitarea străzilor, trei grădinițe, un ștrand și teren de sport sunt principalele obiective pe care Primăria și Consiliul Local Șelimbăr le au în vedere în acest an. Edilul Marius Grecu susține că, pe lângă lucrările de reabilitare ale străzilor din localitate, se va investi mult în educație și sport. Principalele lucrări sunt construirea unui ștrand și a unei grădinițe, ambele în cartierul Tineretului, dar și a unui teren multifuncțional de sport în satul Bungard.

În acest an, sunt prinse în bugetul comunei reabilitarea a peste 15 de străzi. Este vorba de prelungirea străzii Pictor Brana, drumurile de legătură din Șelimbăr – Bungard și din DN 1 până la Mohu, unde nu s-a mai intervenit de foarte mult timp, strada Tudor Vladimirescu, unde se va înlocui inclusiv sistemul de apă și canalizare, străzile Andrei Mureșanu, Tonitza, Podului, Andrei Mureșanu și Trifoiului. Se are în vedere, de asemenea, asfaltarea străzilor de pământ care leagă Mohu de Veștem, reabilitarea străzilor din cartierul Tineretului, dar și reabilitarea podurilor de la intrarea în Bungard și Mohu. „Sunt lucrări importante, unele mai mici, altele mai mari, însă de care trebuie să ne ocupăm în acest an”, a punctat primarul Marius Grecu.

Pe lângă lucrările de infrastructură, în acest an vor începe demersurile de construcție a trei grădinițe în localitate. Pe lângă cele două din Șelimbăr, unde anul trecut s-au început demersurile pentru cumpărarea de teren, Primăria Șelimbăr dorește construcția unei noi în cartierul Tineretului. „Acolo avem deja un teren de circa 1.500 de metri pătrați pe care vrem să-l folosim pentru această construcție. Este localizat la margine lizierei, este un peisaj foarte frumos și cred că va ieși o construcție pentru care vom fi invidiați”, afirmă Grecu.

În plus, în noul buget mai figurează construcția unei capele mortuare în Veștem și reabilitarea parcului central din Șelimbăr, potrivit reprezentanților Primăriei Șelimbăr. Aici vor fi amenajate alei, grădini montane, dar și o fântână arteziană de 25 de metri lungime.

​Zona de agrement Șopa

Peste 10 kilometri de piste de bicicletă, zone de picnic și acces din Șelimbăr și Sibiu în zona lacurilor Șopa pentru bicicliști este un proiect pe care Primăria Șelimbăr îl are prevăzut în bugetul pe anul 2018. „Suntem în dialog cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor pentru ca administrarea lacurilor să revină la Primăria Șelimbăr. Acolo vrem ca două lacuri să fie amenajate ca și zone de recreație, cu pontoane, bărci, maluri unde să se poată face plajă, iar altul să fie cu destinație pentru pescuit. Până vom reglementa aceste lucruri, nu stăm degeaba și deja am prevăzut în bugetul pe 2018 bani pentru proiectarea și execuția unei zone de agrement. Este vorba de piste de biciclete în pădurea de acolo, zone de picnic, dar și o pistă pentru bicicliști, care să facă legătura cu Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu. În total, ar fi vorba de peste 10 kilometri de pistă pentru biciclete”, spune primarul Marius Grecu. Termenul de finalizare a proiectului este toamna acestui an.


Cosmin PAL

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*