UPDATE: Semaforul de la Boița va fi, din păcate, menținut și de sărbători

Drumarii anunță că semaforul de la Boița nu va fi, totuși, eliminat în perioada sărbătorilor.

FOTO: DRDP Brașov

Potrivit acestora, reprezentanții Poliției Rutiere Sibiu nu au fost de acord cu ridicarea restricției.

„Constructorul a luat toate măsurile posibile pentru asigurarea condițiilor de siguranță, dar au fost considerate insuficiente de către Poliție. Astfel, cu toate că nu se va lucra până miercuri pe șantier, pe timp de zi circulația va fi dirijată la paletă de către angajații constructorului, iar pe timp de noapte vor fi puse în funcțiune semafoarele”, spun cei de la DRDP Brașov.

Iată ce spune Poliția Sibiu:

La data de 12 aprilie a.c., la ora 14.30, s-a întrunit comisia de verificare a semnalizării rutiere de instituire a restricțiilor de trafic pe DN 7.

Astfel, membrii comisiei, din care fac parte polițiști rutieri și ingineri specialiști din cadrul DRDP Brașov, SDN Sibiu și societatea executantă a lucrărilor de reparații, s-au deplasat pe sectorul de drum cuprins între pozițiile kilometrice 246+700 – 246+900, aflat în execuție.

În urma verificărilor din teren a condițiilor de circulație simultană pe ambele direcții de mers, în zona restricționată de trafic alternativ pe singura bandă, membrii comisiei au constatat următoarele:

  • datorită geometriei drumului – curbă la dreapta, profilul drumului transversal este mixt, încadrat pe partea dreaptă de stâncă (perete vertical), iar pe partea dreaptă este un rambleu de 10 m în apropierea râului Olt.
  • lățimea gabaritului este de 6,40 m, fapt ce nu permite în condiții de siguranță traficul greu și foarte greu, autovehiculele neavând spațiul necesar de a trece efectiv unele pe lângă altele în secțiunea transversală.

Astfel, în cadrul comisiei s-a luat hotărârea de a nu se permite în acest moment circulația în ambele direcții pe tronsonul în cauză.

Reprezentanții IPJ Sibiu au atras atenția asupra necesității suplimentării cu piloți de dirijare pe perioada 14 aprilie – 17 aprilie și instruirea acestora pentru a evalua în permanență valorile de trafic înregistrate în ambele sensuri în vederea corelării timpilor de dirijare. Pe timpul nopții, traficul va fi semaforizat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*