Semnal de alarmă! Finanțare insuficientă pentru pacienții oncologici din România

Numărul pacienților oncologici cărora nu le este asigurat tratamentul corespunzător în spital este în creștere. Una dintre cauzele acestui fenomen constă în subfinanțare.

Foto: FABC Facebook.com

Numărul îmbolnăvirilor de cancer în Uniunea Europeană este estimat că va creşte cu 24%. Reprezentanții Institutului Naţional de Sănătate Publică susțin că această afecțiune va deveni prima cauză de deces, scrie Monitorul de Cluj.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer susţine că, în prezent, pacienţii oncologici se confruntă cu o acutizare a efectelor unei finanţări insuficiente.

Astfel, în cadrul Săptămânii Europene de Luptă împotriva Cancerului (25 -31 mai), FABC trage un semnal de alarmă cu privire la finanţarea „suboptimală” pentru tratarea bolnavilor oncologici, un număr „din ce în ce mai mare” de pacienţi cu cancer semnalând faptul că nu le este asigurat tratamentul în spital.

„Pacienţii cu cancer nu au timp să aştepte şi au nevoie de tratamentul potrivit, la momentul potrivit. Apreciem eforturile care s-au realizat până acum, solicităm tuturor actorilor responsabili să continue să prioritizeze alocarea resurselor financiare necesare pentru a acorda şansa la viaţă la care are dreptul fiecare cetăţean român.

Orice întrerupere a tratamentului afectează evoluţia clinică pozitivă pe care pacientul a obţinut-o anterior şi se pierd astfel vieţi, dar şi investiţiile realizate. Pentru pacienţii noi este importantă iniţierea tratamentului cât mai devreme după diagnostic, astfel încât şansa la viaţă şi calitatea vieţii lor să fie maximizată”, a declarat Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, potrivit unei informări.

Raportul OECD şi al Comisiei Europene arată că România are cu 48% mai multe decese în oncologie decât media europeană şi peste 20.000 de decese evitabile pe an din această patologie.

„Cancerul reprezintă a doua cauză de deces în ţara noastră. În anul 2021 numărul deceselor prin tumori a ajuns la 46.779, iar mortalitatea cea mai frecventă pentru această clasă de boli s-a înregistrat pentru cancer pulmonar, cancer de sân, tumora malignă a pancreasului şi tumora malignă a stomacului”, arată reprezentanții asociației.

La finalul lunii trecute, Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat PSD de Cluj, a criticat anunțul ministrului Sănătății privind modificarea Planului Naţional de Combatere şi Control a Cancerului.

Anunțul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, privind modificarea Planului Naţional de Combatere şi Control a Cancerului, a venit la mai bine de cinci luni după aprobarea prin lege a acestui document strategic și cu două luni înainte de obligația legală ce îi revenea de a prezenta normele de aplicare a legii.

Și deputatul Emanuel Ungureanu a reacționat la intenția ministerul Sănătății de modificare a acestui plan, care „a fost sabotat” chiar de către ministrul Sănătății.

„INSUPORTABIL! Rafila a FĂCUT PRAF Planul Național de Combatere a Cancerului! (…).

După nici 1 an, când ar fi trebuit să avem deja norme făcute de Ministerul Sănătății, nebunie curată, Rafila declară public că nu e bună Legea prin care se pune în aplicare Planul de combatere a cancerului și promite el că face un alt plan de combatere a cancerului pentru care are buget la… anul”, semnala Emanuel Ungureanu la finele lunii aprilie 2023.

Tot atunci, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a avertizat că va da în judecată Ministerul Sănătății dacă planul nu va fi implementat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*