Arena Platoș pornește, în curând, tunurile de zăpadă

Complexul de schi și snowboard Arena Platoș Păltiniș va deschide în curând noul sezon de schi.

Prognoza meteorologică nu este cea mai favorabilă, însă tunurile de zăpadă vor porni în curând pentru a așterne primul strat de zăpadă peste pârtiile complexului. La Arena Platoș Păltiniș a fost o vară plină, cu numeroase lucrări mari, destinate unei mai bune funcționări a resortului. O mare parte a eforturilor s-a concentrat spre îmbunătățirea sistemului de producere a zăpezii. Complexul are acum un punct trafo nou, cu o capacitate dublă, pompele de apă au fost schimbate cu unele noi și de o capacitate mai mare iar ca o completă noutate, au fost achiziționate mai multe turnuri de răcire a apei din lac, care vor asigura producerea unei zăpezi de calitate chiar dacă temperaturile nu vor fi ideale. „De asemenea, am cumpărat încă un ratrack pentru a spori eficiența în pregătirea pârtiilor și, în același timp, pentru a menține același standard internațional cu care ne-am obișnuit clienții care vin să schieze la Arena Platoș Păltiniș”, spune Dan Gherman, administratorul complexului.

Pe lângă investițiile din „spatele” întregului proces de producere a zăpezii, Arena Platoș Păltiniș a pregătit o mare surpriză tuturor schiorilor în căutare de un moment de relaxare, un nou apreski, amplasat în vârful pârtiilor B. Fostul iglu, cunoscut de toată lumea ca Șnaps, a fost înlocuit de un frate mai mic al apreski-ului de la baza pârtiilor, botezat „Apresky”. Construcția are un diametru de 12 metri și o terasă de aproape 200 de metri pătrați, cu cea mai frumoasă panoramă asupra Făgărașilor pe care o poți găsi în zona Păltinișului. Locul perfect pentru o ciocolată caldă sau un vin fiert.

Pentru că Arena Platoș Păltiniș este unul dintre cele mai căutate resorturi de către cei care își doresc să învețe să schieze, de anul acesta, în cadrul complexului, vor funcționa două școli de schi, cea de-a doua urmând să își desfășoare activitatea într-un spațiu bine amenajat la baza pârtiei A. Surprize sunt pregătite și pentru cei care nu și-au făcut încă curajul de a urca pe schiuri sau pe placă și preferă să se distreze iarna pe sanie. În paralel cu pârtia E a fost construită o nouă pârtie de sănii, de 250 de metri lungime, cu fluxuri separate de urcare și de coborâre, pentru a evita aglomerația. În planul general era așteptată și o nouă pârtie, însă după ani de așteptare, trebuie să mai așteptăm un pic. „Am făcut și anul acesta absolut toate demersurile posibile pentru a construi noua pârtie pe care ne-o dorim, deja, de 6 ani. Avem tot ce ne trebuie, am cumpărat deja instalația de transport pe cablu, pe care suntem însă nevoiți să o ținem depozitată, așteptând imposibilele avize cerute de instituțiile responsabile. Ne lipsesc doar câteva hârtii, pe care nu le putem obține din cauza unor autorități care nu vor să vadă interesul public al acestei noi pârtii”, mai spune Dan Gherman.

Sezonul va începe respectând restricțiile existente în vigoare. Purtarea măștii în interiorul complexului va fi obligatorie, la fel și păstrarea distanței față de celelalte persoane. Accesul spre instalațiile de transport pe cablu va fi, ca și anul trecut, delimitat cu benzi pentru separarea fluxurilor de persoane iar pentru a evita cozile la caserii au fost deschise două noi puncte de vânzare a skipass-urilor, în centrul de închiriere. „Recomandăm tuturor achiziționarea skipass-urilor online, pe site-ul arenaplatos.ro. Skipass-urile pot fi inclusiv livrate prin curier, ceea ce înseamnă că din parcare puteți intra direct pe pârtie. Parcarea va fi, și anul acesta, gratuită pe întreaga durată a sezonului”, mai spune administratorul complexului.

Prețurile skipass-urilor în acest sezon variază în funcție de perioadă. În perioada de vârf de sezon, cartelele de zi sau de weekend vor costa 120 de lei pentru adulți, 115 pentru studenți și 100 pentru copii. În extrasezon, acestea vor costa între 70 și 90 de lei. În cazul în care temperaturile nu vor suferi modificări majore iar instalațiile vor putea funcționa la capacitate maximă, deschiderea preconizată a noului sezon va fi în data de 4 decembrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*