Sfârșit de săptămână tradițional la Povestea Calendarului

În acest sfârșit de săptămână sibienii sunt invitați la Povestea Calendarului, pentru a pregăti cele trebuincioase pentru Florii și Paști. Cei mici pot participa la ateliere de tors lână și țesut, pot învăța să vopsească ouă și să facă salată de boeuf. Iepurașul este și el prezent, pregătit pentru poze.

În sâmbăta Floriilor țăranii lăsau muncile câmpului, se îmbrăcau în straie tradiționale și mergeau la biserică cu crenguțe de salcie, iar apoi sărbătoreau prin cântec și joc popular. Astăzi, la Povestea Calendarului se păstrează tradiția costumelor populare. Oganizatorii au pregătit ateliere tradiționale de țesut, tors sau vopsit ouă și, în același timp, cei mici pornesc la vânătoare ouă.
Astfel, sâmbătă, copiii pot participa la atelierul de tors lână și la cel de țesut, la atelierul gastronomic, unde vor învăța să facă salata de boeuf sau la atelierul de vopsit ouă. La finlul zilei începe vânătoarea de ouă.
Duminică, special pentru copii se vor desfășura atelierul de coronițe din salcie și flori de câmp, atelierul gastronomic, unde vor pregăti bunătățuri dulci și atelierul de creație ghirlande, buchete de flori și coronițe pentru uși.
În curtea parcului, cei mici vor putea admira animăluțe reale, specifice sărbătorii Pascale. Și Grădina bunicii își deschide porțile penru vizitatori, cu legume proaspete și preparate specifice sezonului.
În plus, Iepurașul va fi și el prezent și de abia așteaptă să se pozeze cu cei mici!
Povestea Calendarului, un parc tematic unic în România, situat la 40 de kilometri de Sibiu, la poalele Munților Făgăraș, în comuna Porumbacu de Sus, îi așteaptă zilnic, pe toți copiii, mici sau mari, pentru o incursiune fantastică în lumea basmelor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*