Stresul, după cum spuneam și în articolele anterioare, se referă la o serie de cauze (cereri, sarcini, responsabilități și alți factori stresori), la consecințe (eustres și distres) și la modificările suferite de o persoană la nivel psihic și fizic, în urma încercării de gestionare și adaptare la contextul exterior.
Oana Vasiu – psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
Încă din perioada anilor 1980, s-a observat că stresul ocupațional se afla între primele 10 probleme de sănătate din sfera ocupațională, în Statele Unite și, probabil, în toate țările puternic industrializate. S-a observat, de asemenea, că stresul este legat direct de șapte din zece cauze medicale ale decesului, bolile cardiovasculare fiind cauza principală atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților.
Pe lângă problemele medicale cauzate de stres, s-a observat că stresul ocupațional are un impact important asupra companiilor, scăzând productivitatea angajaților. Petrecem multe ore, zilnic, la locul de muncă. De aceea, tot ce se întâmplă acolo este important pentru starea noastră psihică și pentru rezultatele muncii noastre, iar anumite contexte pot provoca angajaților companiilor scăderea satisfacției în muncă, oboseală, epuizare psihică și fizică (burnout), scăderea motivației, scăderea performanței, creșterea absenteismului și, la final, renunțarea la acel loc de muncă.
Putem observa patru categorii de factori stresori la muncă:
· responsabilități ce țin de atribuțiile postului (se referă la a nu ști cu exactitate care sunt atribuțiile, dacă acestea se vor schimba în timp, unde vor duce acestea și, în general, la incertitudinea postului, generând astfel o lipsă de control, îngrijorare legată de evoluția în carieră și presiune a timpului),
· conflictul de rol profesional (a nu avea clarificat rolul presupus de postul ocupat, prin așteptări opuse legate de același post, sau prin așteptări foarte diferite de la aceeași persoană, prin așteptări de rol care se schimbă frecvent, prin conflict între valorile personale și așteptările de rol profesional),
· responsabilitățile interpersonale (aici ne referim la relațiile de muncă stresante, prin existența unor colegi cu personalități dificile, agresivi, la hărțuirea sexuală, la stiluri de conducere deficitare, ce nu pot coordona subalternii în mod echilibrat)
· responsabilități fizice (referindu-ne aici la munci fizice istovitoare, condiții extreme de muncă, expunere la diverse substanțe sau materiale, călătorii dese, munca într-un spațiu prea mic sau prea gălăgios).
O altă cauză importantă a stresului la locul de muncă este puterea. Statusul unei persoane la locul de muncă presupune activarea, dezvoltarea și utilizarea unor resurse de gestionare a unui număr mare de persoane, de probleme apărute, de rezolvare a propriilor responsabilități într-un timp cât mai scurt, raportat la așteptări foarte crescute din partea celorlalți. Deseori, aceste persoane sunt nevoite să lucreze multe ore peste program, poate chiar și zilnic, pentru a termina munca. Evident, în timp, apare o supraîncărcare cu sarcini și responsabilități, presiunea este percepută ca fiind din ce în ce mai mare, controlul asupra muncii este mai scăzut, crește sentimentul de incapacitate, iar, pentru a face față acestei situații, în general aceste persoane muncesc și mai mult, în detrimentul nevoilor bazale de odihnă, hrană, timp liber. După stres apare epuizarea (denumită, din engleză, burnout), întâi acută și apoi cronică, scăderea productivității raportate la timpul de muncă și, în final, psihicul și corpul, prin tulburările apărute, ne obligă să luăm o pauză.
În mod ideal, în urma acestui proces, ar trebui să ne construim o nouă abordare în ceea ce privește echilibrul dintre nevoile de bază, viața privată și muncă. În articolul următor, vom vedea ce putem face pentru a preveni stresul și burnout-ul ocupațional.
Oana VASIU
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
