Copiii deficienți de auz merită să fie ajutați

În perioada 13- 16 aprilie, la Sibiu va avea loc Concursul Național pentru Elevii cu Deficiențe de Auz.

La această cea de a X-a ediție a concursului vor participa 74 de elevi și 20 de cadre didactice din toată țara.

Organizatorii Concursului, profesorii din Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, nr. 2 Sibiu mai au însă nevoie de cel puţin 32.000 de lei pentru ca Olimpiada elevilor deficienţi de auz să poată avea loc şi pentru ca eforturile acestor elevi să fie recompensate.

Nicoleta Nan, Directorul CSEI nr. 2 Sibiu ne-a oferit amănunte cu privire la programul concursului care include patru discipline: limba şi literatura română, matematică, T.I.C şi educaţie plastică şi a prezentat necesităţile pe care le au organizatorii pentru a acoperi cheltuielile pe care le presupun cazarea, masa participanţilor şi premiile elevilor performanţi. ,,Am apelat la sponsori şi trebuie să le mulţumim, deşi ultima periodă a fost dificilă, au donat, participând la efortul nostru, acela de a le oferi elevilor participanţi şi profesorilor însoţitori găzduire. Cei care ne-au sărit în ajutor sunt ,,Paten des Taubstummenheim” Siegen, Germania, a cărei preşedintă este doamna Antje Schmidt Classen, Audiolux, Trans Grup Agapia, RUD Florian Rieger SRL, iar cei care doresc să îi susţină pe elevii deficienţi de auz şi efortul dascălilor lor o pot face donând în contul Asociaţiei ,,Prietenii Şcolii pentru Deficienţi de auz”. Donaţiile Dumneavoastră ne vor ajuta pe toţi, indiferent de ce parte a deficienţei de auz suntem să simţim că trăim într-o lume cu oameni solidari, inimoşi, aşa cum sibienii şi românii au demonstrat adesea.”

Cei care pot și doresc să ajute la buna desfășurare a concursului, pot face donații în contul RO69RZBR0000060006500576, deschis la Raiffeisen BANK Sibiu.

Împreună îi putem ajuta pe acești copii!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*