Și cu lemnul confiscat, și cu dosare penale

La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 12,30, un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Săliște – Valea Cibinului a sesizat Poliția Orașului Ocna Sibiului cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras material lemnos din zona împădurită a extravilanului localității Rusciori.

În urma cercetărilor efectuate, în apropierea locului faptei, polițiștii au identificat doi localnici, în vârstă de 24, respectiv 47 de ani, care transportau material lemnos fără a putea justifica proveniența lemnului.

Astfel, s-a constatat că, la aceeași dată, în jurul orei 11,00, cei doi bărbați ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 13 arbori din specia merișor și gorun, în urma măsurătorilor efectuate rezultând o cantitate de 1,5 mc de material lemnos.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori, materialul lemnos depistat fiind confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Săliște – Valea Cibinului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*