Și directorul sportiv Marius Lungu a plecat de la FC Hermannstadt

Conducerea clubului local de fotbal AFC Hermannstadt se destramă.

La scurt timp după plecarea președintelui Teodor Birț, reprezentanții clubului au anunțat că managerul Marius Lungu, care s-a aflat alături de echipă încă de la înființare, și-a dat demisia.

„După Teodor Birț, o altă persoană care a fost alături de AFC Hermannstadt încă din momentul înființării clubului, Marius Lungu, a decis să renunțe. Team managerul echipei sibiene și-a înaintat demisia de onoare. Cu o vastă experiență în fotbal, atât ca jucător, cât și ca arbitru și, în cele din urmă, în administrarea unei structuri sportive, Marius Lungu a hotărât că e mai bine să părăsească echipa”, a anunțat AFC Hermannstadt.

Marius Lungu

În același timp, pe surse a apărut informația potrivit căreia antrenorul Costel Enache și-a reziliat și el contractul cu FC Hermannstadt și după achitarea clauzei de reziliere, de 50.000 de euro, ar putea pleca la FCSB.

Aceste mutări vin în contextul unor zvonuri legate de probleme financiare, pe care reprezentanții clubului nu le-au lămurit. Comunicarea este foarte proastă în aceste zile. Nu a fost organizată nici o conferință de presă, anunțurile au fost difuzate pe conturile oficiale de Facebook și Instagram ale lui FC Hermannstadt, dar la întrebările și comentariile suporterilor pe rețelele de socializare nu răspunde nimeni. Nici Primăria Sibiu nu a avut încă nimic de comentat despre situația echipei orașului. Președintele demisionar Teodor Birț este așteptat să susțină o conferință de presă în această săptămână.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*