Sibienii aleg concediul la rulotă

„Rulotescu“ și partenerii săi din Sibiu au reușit să-și bată propriul record de așteptări și să închirieze integral flota de rulote pe care o administrează.

În total, e vorba de peste 600 de nopți de cazare, la prețuri care variază între 90 și 120 de euro pe noapte. „Dacă în 2019, primul nostru an de activitate, am avut doar câțiva clienți, anul acesta avem deja totul rezervat pentru perioada 15 mai – 30 septembrie 2020. Avem clienți care, deși sunt pentru prima dată într-un astfel de sejur, ne-au ales cu încredere. Succesul unor astfel de călătorii e cu siguranță pus pe seama pandemiei care i-a determinat pe sibieni să aleagă siguranța și, totodată, să nu renunțe la concediu”, ne-a precizat Andrei Drăgan Răduleț, proprietarul Rulotescu Sibiu.

Mai multă libertate

Deși nu îți oferă confortul unui regim all-inclusive sau servicii de housekeeping cel puțin o dată pe zi, călătoria cu rulota aduce avantajul unei priveliști diferite în fiecare dimineață, șansa de a descoperi mai mult și totodată de a te bucura de libertate maximă.

Facilități

Rulotiștii au la dispoziție posibilitatea de a alege dintre șase tipuri de autoturisme. Acestea pot fi conduse de orice persoană care posedă un permis de conducere categoria B. Autorulota poate găzdui în condiții optime patru sau cinci persoane, în interior regăsindu-se paturi matrimoniale sau single. Acestea sunt predate oaspeților complet echipate cu așternuturi de pat, veselă, accesorii de bucatarie, marchize, masă, scaune de camping, grătar, suport pentru biciclete, televizor cu conexiune HDMI și USB, internet nelimitat pe teritoriul României, două biciclete și remorcă biciclete.

Cei care au ratat actualul sezon de vară/toamnă se pot orienta spre un sejur în perioada de iarna. Cei de la Rulotescu garantează căldura și conditiile ideale de cazare în perioada rece prin sistemul de încălzire auxiliar, alimentat din rezervorul principal de motorină.

Pe www.camping.info găsești informații utile despre 88 de locuri de campare din țară, fiecare descris în cele mai mici detalii și însoțit de recenzii. Deși în România nu există în momentul de față un sistem de clasificare al campingurilor, așa cum se întâmplă în celelalte state europene, urmărind site-ul poți să înțelegi ușor toate facilitățile care îți sunt puse la dispoziție. Din câteva click-uri afli dacă găsești liniște în zona de campare, curățenie, facilități sanitare, zone de unde îți poți cumpăra mâncare, unde se află o piscină, saună sau alte zone de divertisment.

Viorica MAIER

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*