Sibienii, aşteptaţi să depună cereri pentru experţi electorali

Prefectura Sibiu caută experţi electorali.Sibienii interesaţi să devină preşedinţi sau locţiitori în secţiile de votare sunt aşteptaţi să depună o cerere în acest sens la sediul Biroului Judeţean Sibiu al Autorităţii Electorale Permanente, situată la camera 26, în incinta Prefecturii Sibiu, Str. Andrei Şaguna, nr.10. “Îi anunţăm pe sibienii care doresc să devină experţi electorali, adică preşedinţi sau locţiitori de preşedinţi în secţiile de votare, la alegerile din 5 iunie, că pot încă să depună cerere  la AEP. Deficitul de experţi electorali de la nivelul judeţului Sibiu a fost accentuat şi de faptul că după rămânerea definitivă a candidaturilor o parte dintre experţii electorali au trebuit să se retragă, fiind în situaţie de incompatibilitate, din cauza legăturilor de rudenie”, a precizat prefectul Cristian Roman la finalul videoconferinţei organizată de ministrul Afacerilor Interne, pe tema organizării alegerilor locale.

Condiţii

Pentru a deveni expert electoral, persoanele trebuie să fi absolvit cel puţin învăţământul general obligatoriu.

Cererea de înscriere pentru experţi electorali poate fi descărcată de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, www.roaep.ro, de la următorul link: http://www.roaep.ro/instruire/wp-content/uploads/2015/11/cerere-admitere-examen-CEE.pdf

În prezent, la nivelul judeţului Sibiu, există un număr de 20 de localităţi unde nu a fost completat numărul de experţi electorali pentru toate secţiile de votare din circumscripţie, pentru alegerile din 5 iunie. În judeţul Sibiu au fost constituite 370 de secţii de votare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*