Sibienii au făcut cunoştinţă cu noile autobuze Tursib

În Piața Mare au fost prezentate, astăzi, două modele de autobuze care vor înnoi flota Tursib.

Este vorba de autobuze mărcile Isuzu şi Menarinibus, de 95 de locuri pe scaune şi în picioare, respectiv de 147 de locuri pe scaune şi în picioare.

“Este un moment important pentru transportul în comun şi din acest motiv am ales să prezentăm autobuzele în Piaţa Mare a oraşului, locul celor mai importante momente din viaţa comunităţii. Sperăm ca, de acum înainte, un număr şi mai mare de sibieni să ni se alăture pe trasee”, a afirmat directorul general al Tursib, Dan Căprariu.

Primarul Astrid Fodor a adresat, la rândul său, sibienilor invitaţia de a încerca în deplasările prin oraş noile mijloace de transport şi i-a asigurat pe cetăţeni de preocuparea continuă a municipalităţii cu privire la modernizarea Tursib.

La eveniment au mai participat E.S. ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertas, consulul  onorific al Turciei la Cluj, Vasile Andrei Vita, Guven Gungor, președintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci, Hakan Kefoğlu, director pentru export şi  Hande Uğur, director zonal de export în cadrul Anadolu Isuzu Otomotiv din Turcia (producătorul modelului Isuzu Citiport), Muzaffer Arpacıoğlu, director general adjunct, şi Emre Hür, director zonal de export al Karsan Otomotiv din Turcia (producător Menarinibus), precum şi Aykol Husein Ulvi, asociat unic, şi Magda Peşu, director general a Anadolu Automobil Rom, reprezentanţa celor doi producători în România.

“Noile autobuze ale societăţii de transport în comun a municipiului Sibiu sunt produse de Anadolu Isuzu Sanayi ve Ticaret AS și de Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret AS şi sunt dotate cu sisteme de climatizare (încălzire, ventilație și aer condiționat), sisteme informatice de monitorizare conectate la baza Tursib, cu instalații de numărare a călătorilor la fiecare ușă, cu sisteme de supraveghere video atât în interior, cât și în exterior, sisteme electronice de validare a plății călătoriei, cu echipamente pentru asigurarea serviciilor WiFi, cu sisteme audio și video. Ambele modele de autobuze au podea joasă și facilități pentru accesul pasagerilor cu mobilitate redusă și locuri rezervate pentru pasagerii cu nevoi speciale. Autobuzele sosite la Sibiu se află acum în curs de înmatriculare definitivă şi licenţiere, după care vor fi scoase în traseu”, a declarat Olivia Alexandru, șef departament marketing Tursib SA.


Mihai COLIBABA / Viorica MAIER

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*