Sibiu Open înfruntă pandemia

În perioada 19-26 septembrie, Sibiul va găzdui cel mai important turneu de tenis masculin din România. Cea de-a 9-a ediție a turneului Sibiu Open va avea loc pe terenurile bazei sportive Pamira, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, Marius Vecerdea, directorul acestui eveniment sportiv. Întreaga competiție va fi difuzată online prin livestream.

Promovare pentru sportivii sibieni

Pentru a promova sportul sibian și de a atrage mai mulți practicanți, în cadrul turneului se va organiza o secțiune special dedicată sibienilor, dar și o categorie la care pot participa amatori ai tenisului. Turneul va fi compus din trei clase: seniori, juniori și amatori.

Această ediție a turneului de tenis masculin oferă trei poziții de wildcard oferite de către ATP pentru tabloul de calificări. Prima poziție îi aparține sibianului Victor Cornea și cea de-a doua va fi obținută de un alt român. A treia poziție va consta într-un schimb pe care Sibiu Open îl inițiază cu Turneul Challenger ATP 100 de la Istanbul, de care va beneficia tot Cornea.

Recunoștință

Victor Cornea s-a declarat recunoscător că Sibiu Open se va organiza și anul acesta, deși cunoaște atât obstacolele organizării unui astfel de eveniment în timpul pandemiei, cât și dificultatea pregătirii sportivilor din acest an. „Este foarte dificil pentru noi să ne pregătim, neștiind când vom avea competiția oficială”, a declarat acesta. Marc Popescu, juniorul sibian, este bucuros că juniorii pot participa la astfel de turnee, deoarece pot câștiga experiență pentru marile competiții.

Ultima ediție?

Proiectul Sibiu Open va suferi o schimbare substanțială începând cu 2021, fiind foarte probabil ca turneul ATP Challenger din 2020 să fie ultima ediție desfășurată în acest format, a mai spus organizatorul evenimentului sportiv. „Sportul sibian se poate relansa prin proiectele viitoare, așa cum vom propune prin viitorul proiect Sibiu Open“, a conchis Vecerdea.

Ștefana BABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*