Sibiu Rally Romania merge mai departe. Ediția din 2019 accelerează succesul Regiunii Gastronomice

După succesul ediției din 2018, Sibiu Rally Romania rămâne în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA) alături de cele mai prestigioase evenimente din lume.

Sibiu Rally Romania este, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, etapă în calendarul internațional FIVA cu coeficient A, cel mai important în această categorie.

Astfel, etapa de la Sibiu face parte din prestigiosul calendar dedicat vehiculelor istorice, alături de evenimente legendare precum Concursul de Eleganță de la Villa  D’este și alte competiții spectaculoase din toate colțurile lumii.

Participanții vor descoperi Regiunea Gastronomică Europeană

Ediția de anul acesta este programată în perioada 15 – 17 august și va include în traseu unele dintre cele mai spectaculoase drumuri din județul Sibiu. „Sunt încântat că am reușit să punem din nou, cu ajutorul Retromobil Club România, Sibiul pe harta celor mai prestigioase evenimente dedicate vehiculelor istorice.  Vom profita și noi de faptul că Sibiul este Regiune Gastronomică Europeană și vom organiza traseul și în funcție de asta, pentru ca toți participanții să descopere și această latură a județului nostru”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Romania.

Atracție supremă

„Se pare că România devine o destinație din ce în ce mai atractivă pentru pasionații europeni de vehicule istorice, iar poziționarea Sibiului în centrul țării și traseele frumoase din jurul său îi oferă un cadrul idilic pentru a petrece un weekend excepțional. Sunt convins că participanții internaționali revin cu mare drag în România, etapa de la Sibiu fiind punctul de atracție supremă și un vector important de imaginea a țării în toată lumea“, a spus Georgios Ladopoulos, președintele comisiei sportive Retromobil Club România.

Imagine pentru Sibiu

În 2018 au fost la start echipaje din peste 10 țări, iar pentru ediția din acest an se anunță o participare și mai numeroasă, datorită succesului edițiilor anterioare.

„Suntem în discuții cu numeroase cluburi de vehicule istorice din Europa și sunt sigur că vom atrage un număr și mai mare de participanți. Pregătim și mai multe surprize pentru participanți, vom schimba lucrurile care nu au funcționat până acum și suntem pregătiți să creștem nivelul acestei competiții pentru a rămâne în calendarele internaționale și în următorii ani”, a dezvăluit Sorin Itu.

La jumătatea lunii august, Sibiul va fi din nou punctul de întâlnire al mașinilor clasice și a celor de competiție într-un spectacol dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor. După ce, în 2018, la Sibiu Rally s-a organizat pentru prima oară în România și o competiție dedicată mașinilor electrice, acum va fi păstrată această clasă, participarea fiind deja mult mai numeroasă. „A fost o îmbinare fericită a mașinilor legendare cu tehnologiile de ultimă oră care vor marca viitorul mobilității noastre. Am fost primul eveniment din România care a organizat o cursă și pentru mașini electrice și vom continua pe drumul pe care am pornit”, a mai adăugat Itu.

Înscrierile pentru ediția din acest an vor fi deschise oficial pe data de 15 februarie.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*