Sibiul Aleargă. 5 luni, 70 de ședințe de alergare, peste 1000 de participanți

Și în anul 2022 Clubul Sportiv Comunitar Sibiu a continuat tradiția  organizării de alergări de grup în cartierele Sibiului: am făcut propagandă mișcării și petrecerii timpului în aer liber, si, cu atât mai mult în contextul actual, putem afirma că aceste alergări au dezvoltat o atitudine pro-sport și sănătate, și a ajutat la crearea unei imunități a corpului și a minții, atât de necesară în viața de zi cu zi.

Sibiul Alearga 2022 a presupus întâlniri săptămânale, marțea, joia și sâmbăta prin care sibienii, și nu numai, au fost invitați să deprindă tainele alergării și să alerge în grup, în locații diferite: parcul Sub Arini, cartierele Sibiului, Păltiniș.

Practic, în intervalul 15 mai – 15 octombrie, timp de 5 luni, în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă a fiecărei săptămâni, sibienii, cu vârste între 18 și 75  de ani, au fost invitați să participe la alergări de grup:

 

  • În lunile mai – octombrie, în fiecare zi de marți, în parcul Sub Arini, cu întâlnire la stadion
  • În lunile mai – octombrie, în fiecare zi de joi, în parcul Sub Arini, cu întâlnire la stadion
  • În lunile mai – octombrie, în fiecare zi de sâmbătă, în parcul Sub Arini, cu întâlnire la stadion
  • în luna iulie, în fiecare zi de joi, în stațiunea Păltinis, cu întâlnire la baza pârtiei vechi
  • În lunile septembrie și octombrie, în fiecare zi de joi, în cartierele Sibiului: Terezian, Țiglari și Ștrand

Așadar, au fost peste 70 de ședințe de alergare, care s-au bucurat de un real succes: am avut alături peste 1000 de participanți de toate vârstele și de toate profesiile, arătând sibienilor care ne-au privit de pe margine că alergarea se poate practica foarte ușor, oriunde în Sibiu, devenind astfel mai veseli si mai sănătoși – spun organizatorii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*