Sibiul aruncat în scandal politic

Timp de o săptămână PSD Sibiu și Daniela Cîmpean (PNL) – președintele Consuliului Județean, au băgat județul Sibiu într-un scandal politic pe tema gestionării deșeurilor.

Daniela Cîmpean critică Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD), deoarece Sibiul trebuie să ducă deșeurile în județul Alba. În replică, PSD Sibiu susține că face demersuri pentru modificarea Planului și astfel deșeurile să fie gestionate în județ. Diferende între cele două părți există și în ceea ce privește majorarea salariilor funcționarilor CJ și ai celor din instituțiile subpordonate. Totodată, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, o așteaptă pe Daniela Cîmpean, la București, pentru a discuta cu consultanții care realizează PNGD

PSD cere demisia Danielei Cîmpean

Conducerea PSD Sibiu susține că Daniela Cîmpean își face campanie electrorală și că nu a susținut interesele județului Sibiu atunci când a apropus aducerea deșeurilor din județ Alba la Sibiu. În consecință, social-democrații sibieni îi cer președintelui Consililui Județean să-și dea demisia.

„În urma declaratiilor apărute în presa locală şi pe reţelele de socializare, în care președintele Consiliului Judeţean (C.J.) Sibiu, Daniela Cîmpean, face afirmaţii mincinoase la adresa liderilor PSD Sibiu, ţinem să-i amintim distinsei doamne momentul în care consilierii judeţeni ai PSD au reuşit să blocheze, chiar în cadrul şedinţei de Consiliu din data de 30.03.2017, aducerea deşeurilor din Alba-Iulia în depozitul de la Cristian, depozit ce deserveşte judeţul Sibiu. Să nu uităm că PNL Sibiu, prin Daniela Cîmpean şi consilierii de partid, a fost unicul susţinător al transferului de deşeuri din Alba la Sibiu, chiar dacă Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu a specificat clar prin adresa nr. 4000/28.02.2017 că este ilegal ca la depozitul de la Cristian să fie adus deşeu menajer din Alba. La acel moment am rămas consternaţi ascultând pledoaria preşedintelui PNL al Consiliului Judeţean Sibiu, care devenise apărătorul altui judeţ, în defavoarea comunităţii pe care o reprezenta. Nu puteam permite să fie pus în pericol sistemul de gestiune al deşeurilor şi nici ca durata de viaţă a depozitului de la Cristian să fie scurtată semnificativ, astfel că planul pus la cale de PNL a fost desfiinţat în urma votului.

Tot Daniela Cîmpean minte când afirmă că nu a fost ascultată şi ajutată de PSD atunci când a propus modificarea Planului Naţional de Gestiune al Deșeurilor (PNGD), modificare ce se referă la construcţia în Sibiu a unei staţii de tratare a deşeurilor. PSD Sibiu are tot interesul să susţină modificarea PNGD, mai ales că acest lucru ar presupune ca întreg sistemul de gestiune al deşeurilor să se desfăşoare pe raza judeţului Sibiu şi astfel costurile suportate de sibieni să fie mult mai mici.  Tocmai de aceea au avut loc două întâlniri în care a fost dezbătuta această problemă. Prima a fost o întrevedere între Daniela Cîmpean şi preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, în care cel din urmă a asigurat-o de tot sprijinul şi a participat mai apoi şi la cea de-a doua întâlnire care a avut loc la Ministerului Mediului şi unde a fost prezent şi un reprezentant legal al C.J. Sibiu. În urma discuţiilor de la Minister au fost date asigurări că înainte de avizarea PNGD va fi integrată propunerea venită din partea reprezentanţilor sibieni. În acest sens a fost înaintat un răspuns în scris către C.J. Sibiu din partea Ministerului Mediului.

În legătură cu preocuparea doamnei Cîmpean referitoare la „căratul” Ministrului Mediului prin Sibiu de către PSD, am vrea să-i aducem la cunoştinţă faptul că Ministrul Graţiela Gavrilescu a venit la inaugurarea a două proiecte cofinanţate de Ministerul Mediului: unul prin care Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu a fost dotată cu un laborator performant şi unic în ţară şi celălat, prin care clădirea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu a fost adaptată, devenind prima institutie publică verde.

De asemenea au fost finalizate strategiile de adaptare la schimbări climatice, a fost renovată grădiniţa Fraţii Grimm, au fost amplasate în subteran cablurile de pe cinci artere principale din municipiul Sibiu, a fost achiziţionată o staţie meteorologică performantă şi a fost instruit un număr semnificativ de studenţi în domeniul schimbărilor climatice. Aceste proiecte au fost aprobate în mandatul anterior al Ministrului Graţiela Gavrilescu, iar invitarea acesteia la finalizarea proiectelor a fost un gest de normalitate. Urmare a faptului că Daniela Cîmpean a susţinut interesele comunităţii din Alba în detrimentul celei din Sibiu, a minţit pentru a-şi face campanie electorală, a refuzat să mărească salariile angajaţilor din Consiliul Judetean şi ale celor din structurile din subordinea sa, în conformitate cu prevederile legale, iar realizările sale la un an de la preluarea mandatului sunt submediocre, PSD Sibiu îi cere DEMISIA din funcţia de preşedinte al C.J. Sibiu“, susține Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu și, în același timp, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Reacția președintelui Consiliului Județean

Președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean (PNL) a răspuns, ieri, la declarațiile liderilor PSD Sibiu de miercuri, afirmând că „dezinformarea și polemicile politice fac rău intereselor județului. Nu putem dezvolta județul doar cu cheltuieli de salarizare a funcționarilor. Lipsa de coeziune politică a partidelor și politicienilor din județul Sibiu nu ne ajută în promovarea intereselor județului la nivel național. Județul Sibiu se află în ultimul deceniu în situația constantă de a pierde teren în ceea ce privește stabilirea aici a unor instituții cu rol de decident regional.

O excepție a fost Regionala de Mediu, la care s-a renunțat în 2012. În acest moment, ne aflăm in situația în care în cadrul Planului Național de Gestionare a Deșeurilor prevede că ar urma sa transportăm pe cheltuiala sibienilor toate deșeurile din județul nostru la stația de tratare din Județul Alba si apoi ceea ce rămâne după tratare să readucem la depozitul din Sibiu, ceea ce ar adăuga costuri suplimentare de 1,7 euro/an față de ce suportă acum bugetul public. Din acest motiv, Consiliul Județean Sibiu a formulat nu mai puțin de 4 adrese cu argumente tehnice, încercând sa convingă Ministerul Mediului că soluția propusă în plan este în detrimentul județului Sibiu. Ceea ce ne dorim este APROBAREA SCRISĂ A FAPTULUI CĂ JUDEȚUL SIBIU ÎȘI POATE GESTIONA DEȘEURILE PE TERITORIUL SĂU, respectiv modificarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor.

Dacă Ministerul Mediului nu modifică acest plan, nu putem implementa alte soluții, pentru că autoritatea de mediu e cea care decide, în baza planurilor aprobate. Deși am solicitat audiență ministrului, iar ministrul a fost de curând prezent la Agenția de Mediu din Sibiu, nu am putut avea un dialog direct cu ministrul mediului. Nu avem un rezultat palpabil încă. Având în vedere interesul colegilor noștri din PSD pentru acest subiect, fac un apel public ca PSD Sibiu, făcând parte din partidul aflat la guvernare pe plan național, să inițieze și să semneze un apel pentru susținerea acestei inițiative de modificare a PNGD, în folosul tuturor sibienilor. Am da astfel dovada ca politica în Sibiu a trecut de la jocurile de partid la susținerea intereselor cetățenilor.

În legătură cu salariile angajaților din administrație, invit la recitirea Legii 215/2001 care stipulează că rolul Consiliului Județean este să asigure dezvoltarea economică în județ. Menirea administrației publice nu e să folosească banii destinați investițiilor pentru a plăti salarii. În condițiile stabilite de guvernul PSD, majorarea maximă a salariilor din administrația publică locală ar face ca aproximativ 90 – 95 % din bugetul județului să fie cheltuit doar cu salariile instituțiilor din subordinea CJ.

Ce dezvoltare putem face cu ceea ce rămâne? Nu se pot face investiții și dezvoltarea județului cu un procent derizoriu din buget. Orice partid a cărei prioritate o reprezintă majorarea la maximul posibil a salariilor funcționarilor și cheltuirea banilor publici pentru un asemenea scop,  ar trebui să își asume public o astfel de poziție.

În privința deșeurilor de la Alba, conform legii, autoritatea de mediu este cea care decide dacă deșeurile de la Alba pot fi depozitate sau nu la Sibiu. Consiliul Județean nu are atribuții în acest sens. Convenția pe care am propus-o în luna martie urmărea să oblige autoritățile din județul Alba să transporte înapoi, tot pe cheltuiala lor, orice cantitate de deșeu din județul Alba pentru care autoritatea de mediu ar aproba depozitarea la rampă în județul Sibiu. Acest lucru reiese din Art. 3.3 al Convenției:

3.3 Obligaţiile Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba

  1. a) să preia şi să transporte, pe cheltuială proprie, la solicitarea ADI ECO Sibiu, o cantitate de deşeu similară cantităţii de deşeuri provenită din judeţul Alba şi depozitată la Depozitul conform Cristian, de la staţiile de transfer existente pe raza judeţului Sibiu, situate la Mediaş, Agnita şi Avrig, pe care să o predea spre depozitare la depozitul conform de la Galda de Jos.
  2. b) în cazul solicitării de către A.D.I. ECO Sibiu a depozitării deșeurilor municipale și asimilabile provenite de pe raza administrativ – teritorială a județului Sibiu la Depozitul conform de deșeuri Galda de Jos, conform prezentului contract, toate costurile aferente vor fi suportate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI Salubris Alba, în numele și pe seama UAT –urilor asociate;

Din păcate pentru Județul Sibiu convenția a fost respinsă de consilierii județeni și nu s-a putut semna, prin urmare nu avem o convenție care să ne protejeze interesele în relația cu județul Alba”.

Poziția FDGR Sibiu

FDGR Sibiu lasă lupta politică deoparte și are o poziție tranșantă. FDGR este a treia forță ca număr de consilieri județeni în cadrul Consiliului Județean. Din start FDGR s-a opus ca deșeurile din județul Alba să fie aduse la Sibiu. „În ceea ce privește depunerea de deșeuri din județul Alba în depozitul conform de la Cristian, județul Sibiu, consilierii FDGR și-au exprimat opoziția atât în cadrul Consiliului Local al municipiului Sibiu, cât și în cadrul Consiliului Județean.

Pe de altă parte, FDGR susține inițiativa doamnei Președinte Daniela Cîmpean de construire a unei stații de tratare mecanico-biologică a deșeurilor pe raza județului Sibiu în vederea reducerii costurilor pentru locuitorii județului față de situația în care deșeurile ar fi transportate în alt județ. Acest demers ar trebui susținut de toate partidele politice și de toți parlamentarii din județul Sibiu“, a declarat, pentru Mesagerul de Sibiu, Martin Bottesch, purtător de cuvânt al grupului de consilieri FDGR în Consiliul Județean Sibiu.

Ministrul Mediului are soluția

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, care este și viceprim-ministru, a declarat, la Sibiu, că o așteaptă pe Daniela Cîmpean să meragă la București, pentru a lămuri situația creată. „Vom analiza solicitarea președintelui CJ, astfel încât să asigurăm integrarea tuturor considerațiilor cu privire la mediu în pregătirea și adoptarea acestui important document. O așteptăm pe doamna Daniela Cîmpean la București pentru a discuta cu toți factorii implicați“, a spus ministrul Mediului cu ocazia vizitei de la Sibiu. PNGD este în dezbatere publică și va fi adoptat în luna noiembrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*