Sibiul, deschis artei stradale și în acest an. Se caută proiecte pentru SISAF, ediția a V-a

Festivalul Internațional de Street Art de la Sibiu (SISAF) – cel mai amplu demers de revitalizare a spațiului urban prin artă din țară – anunță ediția a V-a, care va avea loc în perioada 1-7 iulie, dar și debutul selecției de proiecte de artă stradală.

În acest an, artiștii români și străini își vor găsi inspirație pentru lucrările lor în tema #Openness, care invită la deschidere în gândire, deschidere către „celălalt” și la o potențare a creativității prin idei noi. Înscrierea proiectelor se face prin completarea formularului online de pe site-ul www.streetartfestival.ro până pe 5 mai.

Zece dintre lucrările selectate de juriul festivalului – murale, instalații de artă, sculpturi – vor fi implementate și apoi admirate de sibieni și turiști în următorii ani, devenind parte din Sibiu Street Art Tour. Aceste noi lucrări vor completa cele 67 de murale realizate până acum și cei 5.700 metri pătrați de culoare care acoperă zidurile școlilor, liceelor, blocurilor și instituțiilor din oraș.

„În contextul acestui an, în care Sibiul este atât de aplecat înspre deschidere – prin proiecte ample, precum Summitul European sau Regiune Gastronomică Europeană – ne-am dorit să exploatăm momentul și să transmitem comunității, prin lucrări de artă stradală realizate în cartierele lor, mesaje puternice ce au în centru ideea de deschidere a ființei. În acest sens, invităm artiștii care au un cuvânt de spus să își folosească creativitatea pentru a lăsa în urma lor lucrări valoroase, care să îi definească atât pe ei, ca artiști, cât și pe oamenii care intră în contact cu arta lor”, a declarat Andrei Oltean, președinte al Asociației ART Factory Transilvania.

Sibiu International Street ART Festival este unic în lume datorită celui mai amplu tur de artă stradală realizat pe zidurile instituțiilor de învățământ. Fiind totodată o variantă de turism alternativ, toate murale realizate de-a lungul celor cinci ediții sunt marcate într-o hartă a circuitului, care se distribuie gratuit în hoteluri, spații de cazare și puncte de informare a turiștilor. Sibiu Street Art Tour poate fi parcurs cu bicicleta în aproximativ 3 ore, fie individual, fie sub forma unor tururi ghidate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*