Sibiul găzduiește Expo Apa, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din Sud-Estul Europei

Cei mai importanți jucători din industria apei, precum și autorități de stat implicate în buna funcționare a acestei industrii vor fi la Sibiu, începând cu 28 septembrie, la Forumul Regional al Apei, “Dunăre-Europa de Est”.

În total sunt așteptați aproape 1000 de invitați români și străini, la evenimentul organizat de către Asociația Română a Apei împreună cu Societatea Apă Canal Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Suntem onorați să fim gazdele acestui eveniment și să primim, la Sibiu, cei mai importanți jucători din industria apei, precum și autorități de stat implicate în buna funcționare a acestei industrii. În acest fel o să putem veni în întâmpinarea tuturor provocărilor pieței, răspunzând nevoii de dezvoltare constante a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, a declarat ing. Vasile Maier, directorul general al Apă Canal Sibiu.

Unul dintre punctele de interes ale evenimentului îl reprezintă expoziția de specialitate ”Expo Apa”, ajunsă la a 22-a ediție. În cadrul ei vor fi prezentate, de către peste 100 de expozanți, cele mai noi echipamente implicate în tratarea apei potabile și a celei uzate.

De asemenea, programul Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2022 cuprinde un seminar organizat de Comisia Principală Proiecte și Fonduri Nerambursabile, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și un workshop economic internațional organizat de Comisia Principală Dezvoltare Economie, cu sprijinul Asociației Internaționale a Apei.

Pe lângă aceste evenimente va avea loc tradiționalul concurs ”Instalare branșament sub presiune”, dedicat instalatorilor din cadrul companiilor de apă, care trebuie să răspundă provocării de a executa un branșament nou la o rețea de polietilenă aflată sub presiune.

Evenimentul găzduit la Sibiu se va încheia în 30 septembrie și este aliniat politicilor din domeniul apei.

A.R.A. promovează politicile din domeniul apei şi strategiile globale în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, iar scopul Forumului Regional al Apei «Dunăre-Europa de Est» este îmbunătăţirea performanţelor şi creşterea eficienţei tehnice şi manageriale, oferind informaţii de actualitate pentru dezvoltarea sectorului apei din România şi ţările din regiune” a declarat dr. ing. Ilie Vlaicu, Preşedintele Asociației Române a Apei,

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*