Sibiul, în topul celor mai eficiente orașe din România. Dar foarte departe de podium

Sibiul se află pe locul 7 în topul celor mai eficiente orașe din România, realizat de UrbanizeHub.

Cheltuielile de capital pentru 2007-2016 au fost de 152,1 milioane euro, cu 1.033 euro pe cap de locuitor,  iar absorbția de fonduri europene în aceeași perioadă a fost de 15,6 milioane euro și 106 euro pe cap de locuitor, destul de puțin pentru o administrație și un oraș de mărimea Sibiului. Sunt multe orașe care nu au intrat în top, cu performanță mai bună la nivelul absorbției, notează cei de la UrbanizeHub. „Sibiul este orașul din România care seamănă cel mai mult cu un oraș din vest. Centrul vechi al orașului e poezie pură și o încântare pentru suflet, iar clădirea primăriei este cea mai bine întreținută clădire administrativă din România. Din păcate, Sibiul s-a mișcat mai greu pe absorbția de fonduri europene și pe partea de planificare metropolitană (chiar dacă are dinamici metropolitane foarte puternice), dar poate recupera în anii următori”, consideră reprezentanții platformei amintite.

Experții UrbanizeHub au folosit trei indicatori pentru a măsura performanța orașelor și a administrațiilor din România:

1) valoarea absolută a cheltuielilor de capital și valoarea absolută a absorbției de fonduri europene, pe perioada 2007- 2016;

2) cheltuielile de capital pe cap de locuitor și absorbția de fonduri europene pe cap de locuitor, pe perioada 2007-2016;

3) modul în care localitatea s-a transformat fizic în ultimii ani.

Primele două criterii sunt obiective, iar cel de-al treilea e subiectiv și ține de evaluarea experților UrbanizeHub care au fost în majoritatea orașelor din România și au observat modul în care s-au transformat unele orașe. „Sunt orașe mari care nu au prins topul și asta din cauza excedentului bugetar pe care îl au, ceea ce este de neacceptat pentru un oraș în expansiune. Excedentul anual la Trezorerie al administraților locale e pe undeva la 10 miliarde de lei, adică cam 2,5 miliarde euro ce nu sunt alocate pentru proiecte de investiții la nivel local. Asta e o problemă mare, ce denotă atât lipsa de viziune la nivel local, cât și lipsa de capacitate. De asemenea, prin acest top, am vrut sa acoperim cât mai bine spectrul politic și teritoriul geografic, pentru a da exemple bune care să fie luate și imitate de cât mai multe comunități și administrații”, au mai arătat cei de la UrbanizeHub.

Topul celor mai eficiente orașe din România, realizat de UrbanizeHub

  • Locul 10: Târgoviște
  • Locul 9: Miercurea Ciuc
  • Locul 8: Cluj-Napoca
  • Locul 8: Timișoara
  • Locul 7: Sibiu
  • Locul 6: Brașov
  • Locul 5: Sectorul 3 București
  • Locul 4: Craiova
  • Locul 3: Iași
  • Locul 2: Alba Iulia
  • Locul 1: Oradea

Târgovişte este singurul oraş din Regiunea Sud Muntenia care a intrat în acest top. De aici vine și o lecție pentru administrația sibiană. „La clasamentul pe fonduri europene atrase pe cap de locuitor, Târgovişte este pe locul 2, cu 748 de euro pe cap de locuitor. Cred că merită să subliniem acest lucru, este dincolo de folclorul care apare în legătură cu unele oraşe. Vreau să dărâmăm anumite mituri, Sibiu e cu 106 euro pe cap de locuitor, faţă de 748 Târgovişte, Braşov – 286 de euro pe cap de locuitor, Timişoara – 359, Cluj – 375, deci la jumătate. Alba Iulia este performer, cu 815 euro pe cap de locuitor”, a afirmat Cristian Stan, primarul Târgoviştei, astăzi, într-o conferință de presă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*