Sibiul, mai curat

caini-3În ultima etapă a proiectului „Pentru un Sibiu curat “, în mai multe zone din oraş au fost amplasat 11 dispensere fixe, dotate cu pungi pentru strângerea mizeriei lăsate de animalele de companie. Acţiunea, desfăşurată de Asociaţia Rotary Club Sibiu, are ca temă curăţenia după animalul de companie: „Câinele şi-a făcut treaba… fă-o şi tu pe a ta!”.

Astfel, au fost aşezate nouă dispensere în Parcul Sub Arini, Parcul Tineretului, Parcul Cetăţii, în zona Mihai Viteazul şi cartierul Valea Aurie. Potrivit membrilor clubului, urmează ca în perioada imediat următoare să fie amplasate alte două dispozitive şi în parcul din cartierul Ştrand.

„Asociaţia Rotary Club Sibiu si-a propus să deruleze un proiect prin care să informeze posesorii de animale despre modalităţile de curăţare, influenţa negativă asupra mediului şi asupra sănătăţii persoanelor din jur, dar şi să sprijine  logistic acest lucru, prin distribuţia a 500 dispensere mici, care pot fi ataşate la zgarda câinelui, dar şi amplasarea de dispensere cu pungi necesare strângerii gunoiului propriului câine în câteva zone folosite pentru promenada animalelor de companie”, a precizat Claudiu Gavrea, preşedintele Rotary Sibiu.

Proiectul este organizată de Rotary Club Sibiu, cu sprijinul Interact Sibiu, Rotaract Sibiu şi cofinanţat de Primăria municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu prin Agenda Comunităţii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*