Simona Halep: „Acţionând în acest mod, este împotriva drepturilor mele”

Simona Halep este supărată pe Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) din cauza amânării din nou a audierii acesteia.

FOTO: Simona Halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test antidoping pozitiv la US Open 2022, a anunţat, luni seara, că audierea sa programată pe 28 mai a fost amânată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

„Încă o dată sunt extrem de şocată şi dezamăgită de atitudinea ITIA. În timp ce reprezentanta ITIA, Nicole Sapstead, a afirmat public, în urmă cu trei zile, că ITIA ‘rămâne decisă să acţioneze în cazul Simonei Halep într-o manieră empatică, eficientă şi corectă’, în acelaşi timp au cerut oficial tribunalului să amâne audierea mea, pentru a treia oară”, a anunţat Halep în mesajul postat pe reţelele de socializare.

„ITIA declară public un lucru, în timp ce în privat face altceva. Am cerut în mod repetat să fiu audiată şi în mod repetat ITIA a căutat să o amâne”, a acuzat Halep.

„Când se va opri acest lucru? Pun din nou această întrebare. Am dreptul la o audiere rapidă. Acţionând în acest mod este împotriva drepturilor mele”, a subliniat Simona Halep.

Vineri, ITIA a confirmat că Simona Halep „a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP)”.

Lupta Simonei Halep

Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA). Halep riscă până la patru ani de suspendare în primul caz, conform AFP.

Într-un comunicat difuzat vineri seară pe contul său de Instagram, jucătoarea în vârstă de 31 de ani spune că trăieşte ”cel mai negru coşmar” din viaţa sa de la anunţul suspendării, pe 7 octombrie, şi denunţă o formă de „hărţuire” din partea ITIA, pe care o acuză că a încercat să demonstreze că e vinovată de ceva ce nu a făcut niciodată.

„Acum că am stabilit clar că am fost victima contaminării, ei au venit cu o evoluţie presupus anormală a sângelui meu. Trei experţi de renume mondial care mi-au studiat analizele de sânge au spus foarte clar că sângele meu este complet normal”, precizează Halep.

„Am încredere totală în justiţie şi aştept cu nerăbdare să îmi pot prezenta apărarea la audierea programată la sfârşitul lunii mai, după mai multe amânări din partea ITIA”, a subliniat Simona Halep în comunicat.

Noua abordare în caz

Noul caz, confirmat vineri seară de ITIA, „se bazează pe o evaluare a profilului paşaportului biologic al Simonei Halep de către un grup de experţi independenţi”, precizează organismul.

Paşaportul biologic al unui sportiv face posibilă monitorizarea diferiţilor parametri sanguini pe o perioadă lungă de timp şi ajută la identificarea potenţialelor încălcări ale regulilor antidoping.

„Suntem conştienţi de faptul că anunţul de astăzi adaugă complexitate unei situaţii deja foarte mediatizate”, a comentat Nicole Sapstead, director principal pentru antidoping în cadrul ITIA.

„Ar fi inadecvat pentru noi să comentăm detaliile înainte de încheierea procesului, dar vom continua să dialogăm cu agenţia independentă de investigaţie Sport Resolutions, precum şi cu reprezentanţii doamnei Halep cât mai curând posibil’, a adăugat Sapstead.

Simona Halep este prima jucătoare de top confruntată cu acuzaţii de dopaj de la suspendarea răsunătoare a rusoaicei Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv pentru meldonium, Şarapova a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni, reaminteşte AFP.

Într-un interviu pentru Tennis Majors publicat la sfârşitul lunii aprilie, jucătoarea română a invocat o „contaminare a unuia dintre suplimentele sale alimentare” pentru a explica testul pozitiv de la US Open.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*