Simulare de incendiu la Teatrul Național Radu Stanca

În contextul desfășurării periodice a antrenamentelor și exercițiilor ce au drept scop principal eficientizarea timpului de răspuns la apariția diferitelor situații de urgență, și pregătirea temeinică a forțelor de intervenție, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au desfășurat astăzi, 17 mai, un exercițiu la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu.

Scenariul stabilit a fost stingerea unui incendiu izbucnit în sala de spectacole a Teatrului Național în care au fost surprinse 3 persoane.

Personalul din cadrul teatrului (peste 20 persoane) s-a autoevacuat, conform planurilor de apărare împotriva incendiilor, în  locurile de adunare stabilite în regulamentele interioare, înainte de sosirea forțelor. Din păcate, trei persoane au fost surprinse de izbucnirea incendiului în sala de spectacole și au fost evacuate, în siguranță de către salvatorii sibieni.

Acestea au fost evaluate medical și au primit îngrijiri medicale la fața locului de către personalul specializat.

La acest exercițiu au participat peste 25 de pompieri militari și paramedici cu 5 autospeciale ( stingere cu apă și spumă, descarcerare și de asistență medicală specializată).

În eventualitate creării  unui disconfort, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare pentru antrenarea forțelor, dar totodată, sunt benefice pentru întreaga comunitate, întrucât pot contribui la salvarea de vieți.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*