Situația învățământului superior românesc discutată la Sibiu

Reuniunea Consorțiului Universitaria a început in această dimineață la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.

Reuniunea Consorțiului are loc în perioada 3 – 5 noiembrie.

Întâlnirea de la Sibiu are ca scop principal discutarea situației curente a învățământului românesc în contextul noii variante a proiectului de Lege a Învățământului Superior. De asemenea, reuniunea vizează identificarea de metode de dezvoltare a activității Consorțiului și de îmbunătățire a învățământului superior românesc și nu numai.

Reuniunea membrilor Consorțiului Universitaria este totodată un bun prilej de discuții în cadrul panelurilor de specialitate prin care se face schimb de bune practici pe teme, precum: Cercetare și studii doctorale; Internaționalizare și alianțe universitare europene; Programe de studii; Resursele umane din structurile suport ale universităților și probleme administrative; Relația cu studenții și Centre de Orientare și Consiliere în Carieră a Studenților.

Despre Consorțiul Universitaria

Fondat în 1996, Consorțiul Universitaria reunește, în prezent, nouă dintre cele mai importante universități din România: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Cele nouă universități ale Consorțiului Universitaria cumulează peste 42% dintre studenții și 34% dintre cadrele didactice titulare din România, acoperind, totodată, toate regiunile de dezvoltare ale României.

În cadrul întâlnirii de la Sibiu sunt prezenți și reprezentanți ai Universității de Stat din Moldova, în calitate de membri invitați.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*