Şofer băut, prins la volanul unui autobuz cu zeci de pasageri, la Veștem

Un şofer care a urcat băut la volanul unui autobuz în care se aflau 20 de călători a fost prins şi sancţionat de poliţiştii din judeţul Sibiu, în urma unei acţiuni desfăşurate pe drumurile publice în vederea prevenirii accidentelor în care sunt implicate autovehiculele folosite pentru transportul public de persoane, a anunțat azi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. 

Incidentul a avut loc ieri, pe DN1, în zona Veştem, şoferul autobuzului prezentând o concentraţie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, după testarea cu aparatul etilotest. „Conducătorul auto sibian, în vârstă de 48 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice timp de 90 de zile”, se arată într-un comunicat al Poliției județene.

Cu ocazia controlului în trafic, poliţiştii sibieni au mai sancţionat 16 şoferi care fie că vorbeau la telefon în timp ce conduceau autovehiculele, fie că nu aveau la ei toate documentele impuse de lege. De asemenea, pentru nerespectarea timpilor de repaus au fost sancţionaţi trei conducători auto, alţi şase fiind depistaţi în trafic la volanul unor microbuze sau autobuze care prezentau defecţiuni tehnice. Pe lângă amenda aplicată conducătorilor auto, poliţiştii au reţinut şi certificatele de înmatriculare ale celor şase autovehicule până la remedierea defecţiunilor constatate.

În total, poliţiştii au aplicat 26 de amenzi în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*