Șoferii și-au făcut de cap la volan și de Paști. Infracțiuni cu violență și mult alcool

10 infracțiuni constatate, 38 de permise de conducere suspendate, 14 certificate de înmatriculare și 248 de sancțiuni contravenționale aplicate în perioada 21 – 25 aprilie a.c., de către polițiștii rutieri. Obiectul acestor acțiuni: prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță în trafic.

 

Prevenirea accidentelor grave și a consecințelor acestora reprezintă în continuare unul dintre obiectivele prioritare în cadrul Inspectoratului.

Polițiștii rutieri acționează permanent pentru reducerea riscului rutier, combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

În efortul susținut de reducere a accidentelor rutiere precum și a consecințelor acestora, prin activitățile preventive și de constatare, în perioada 21 – 25 aprilie a.c., poliţiștii rutieri din cadrul birourilor/formaţiunilor de profil au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 38 permise de conducere și 14 certificate de înmatriculare; totodată, au aplicat 248 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 85.000 de lei.

Spre exemplu, la data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 12:30, pe strada Primăverii din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control în trafic o autoutilitară la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani din Boian. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că tânărul conducea autoturismul deși avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată. Totodată, polițiștii au constatat că autovehiculul i-a fost încredințat spre conducere de către pasagerul aflat pe locul din dreapta față, care cunoștea faptul că tânărul avea permisul suspendat.

Polițiștii au întocmit actele premergătoare desfășurării de cercetări pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia  exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată, respectiv  încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată.

La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 03:20, un localnic din Șeica Mare s-a deplasat cu autoturismul la sediul Postului de Poliție Șeica Mică, pentru a sesiza faptul că a fost victima unei infracțiuni comise cu violență. Bărbatul, un localnic în vârstă de 26 de ani, le-a relatat polițiștilor faptul că în timp ce se afla în imobilul unor cunoștințe din Șeica Mică, între el și alți doi bărbați a izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de alcool, agresându-se reciproc, iar pentru a părăsi imobilul s-a urcat în mașina pe care o avea parcată în fața acestuia, autoturism cu care ulterior a plecat pentru a sesiza fapta organelor de poliție.  Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul o valoare de 0,54 alcool pur în aer expirat. Polițiștii au întocmit actele premergătoare desfășurării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

În continuare, sunt efectuate cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs conflictul, urmând a fi dispuse măsuri legale în consecință.

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs la data de 23 aprilie, pe DJ 41A, între localitățile Buia și Mihăileni. Conducătorul auto, un bărbat de 27 de ani, din Buia, a condus autoturismul fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. La data de 24 aprilie a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș luând măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 zile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*