Soldații și gradații vor putea folosi banii pe care îi primeau pentru chirie, pentru a cumpăra case

Pentru a elimina o neconcordanță între prevederile conținute, Legea 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști urmează să fie modificată, dându-le acestora, ulterior, posibilitatea de a justifica compensația lunară pentru chirie atât în cazul cumpărării unei case cu plata în rate, dar și a contractării unui credit ipotecar sau imobiliar. Măsura se regăsește într-un proiect de lege pus în dezbatere publică de către Ministerul Apărării Naționale (MApN).

În momentul de față, legea stabilește că cei ce primesc compensație lunară pentru chirie, în cuantum de până la 50% din solda lunară, o pot folosi pentru plata în rate a unei locuințe, conform avocatnet.ro.

Dar, legea nu prevede nimic despre contractele de credit ipotecar sau imobiliar destinate achiziționării unei locuințe, ci doar de contractele de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Acest lucru nu respectă prevederile din lege care stabilesc că suma pentru plata chiriei trebuie acordată soldaților și gradaților profesioniști “în mod similar cu cea acordată cadrelor militare în activitate”.

În prezent, cadrele militare mutate în interes de serviciu, detașate sau împuternicite într-o garnizoană în care nu dețin o locuință pot beneficia de ajutor de la stat pentru plata caselor luate atât cu credit imobiliar sau ipotecar, cât și a celor cumpărate în rate.

De asemenea, de un ajutor bănesc lunar pentru plata ratelor la casă beneficiază polițiștii, fie că activează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau sunt polițiști de penitenciare.

Proiectul de lege nu se aplică acum. Acesta trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*