Spectacol surpriză pentru copii de Ziua Mondială a Teatrului, la Sibiu!

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă luni, 27 martie, de la ora 18:00, spectacolul pentru copii „Despre stele”, o producție miniREACTOR Cluj – Napoca.

Sursa foto: Teatrul Gong

Prezentat în premieră la Sibiu, spectacolul face parte din programul special dedicat Zilei Mondiale a Teatrului, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Sibiu. Intrarea publicului este gratuită, în limita locurilor disponibile.

„Anul acesta ne conturăm programul în jurul sloganului povești pentru crescut oamenii mari. O serie de cadouri dedicate tuturor categoriilor de public, pentru a ne aduce împreună, vor deschide o fereastră spre un imaginar fabulos care să motiveze un viitor mai bun pentru fiecare dintre noi. La mulți ani tuturor artiștilor și lucrătorilor din lumea teatrului, dar și publicului, căci fără spectatori, teatrul nu ar exista!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

„Despre stele” este un spectacol destinat copiilor cu vârsta peste 4 ani și are ca principale teme toleranța și comunicarea. Povestea lui Lum și Echo este menită să ne reamintească despre importanța prieteniei și că lumina interioară vine întotdeauna din iubire și înțelegere, niciodată din stereotipuri și restricții. În fiecare seară privim stelele, dar cât de mult știm, de fapt, despre ele? Ce ați spune dacă ați afla că, undeva, deasupra norilor, există niște creaturi care sunt responsabile să aducă lumina pe Pământ? Lum și Echo trăiesc de o eternitate acolo sus, deasupra noastră, și sarcina lor este să aprindă în fiecare seară stelele. Regulile stricte și preconcepțiile, însă, ajung să genereze un conflict între cei doi vechi prieteni. Din fericire, lampagiii noștri au parte de un mic imbold din exterior, care îi ajută să vadă lucrurile într-o altă lumină. Acest spectacol are o durată de aproximativ 45 de minute.

Credite artistice

de: Ana Cucu-Popescu

regia: Delia Gavlițchi

scenografia: Tomos Tünde

muzica: Max Anchidin

cu: Andreea Ajtai și Cătălin Filip

voci: Anna Traistă, Elias Gog, Tudor Lupea, Lucas Gog şi Petra Traistă

sunet și lumini: Bianco Erdei

Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internațional de Teatru, în cadrul Congresului Mondial de la Viena, în anul 1961 și a fost sărbătorită prima oară în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Națiunilor din Paris. De atunci, în fiecare an, la aceeași dată, comunitatea teatrală internațională, artiști şi public deopotrivă, celebrează Ziua Mondială a Teatrului. Înființat în 1948 la inițiativa UNESCO și a unor personalități de seamă din domeniul teatrului, Institutul Internațional de Teatru este cea mai importantă organizație internațională neguvernamentală din domeniul artelor spectacolului, având relații oficiale de consultare și asociere cu UNESCO.

Sursa foto: Teatrul Gong

Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenției de Bilete a Teatrului „Gong” din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro, în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să faceți rezervările în avans, deoarece estimăm, în baza istoricului din acest an, ca toate locurile să se epuizeze în mai puțin de 24 de ore. Vă rugăm să specificați numele dvs. și numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentației.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*