Spectacolul automobilistic din raliuri se mută la Raliul Sibiului

Luna iulie este una plină în competițiile de motorsport din România, cu numeroase curse care au loc în diverse campionate spectaculoase. Pentru județul Sibiu, cea mai importantă cursă automobilistică a anului este Raliul Sibiului, competiție care se desfășoară în perioada 25-27 iulie și care contează ca a cincea etapă a Campionatului Național de Raliuri ”Dunlop”, Campionatului Național Rally2 ”Dunlop” și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice ”Dunlop”.

Raliul Sibiului se desfășoară pe durata a trei zile pe drumurile de asfalt din județul Sibiu. Competiția va avea la start cele mai importante nume din raliurile din România, campionul en-titre Simone Tempestini, celebrul Valentin Porcișteanu sau învingătorul din 2018, Bogdan Marișca, anunțând deja că vor ”alerga” pe probele speciale din județul Sibiu.

foto: Marooni

Raliul Sibiului debutează miercuri și joi cu recunoașterea traseului de concurs, timp în care echipajele participante vor descoperi noutățile pe care organizatorii le-au pregătit în acest an, ca mai apoi acțiunea să se mute în Piața Mică din oraș pentru startul festiv. Joi, începând cu ora 20:00, mașinile de concurs și echipajele care vor lua startul în a cincea etapă de raliuri din 2019 se vor afla în centrul Sibiului pentru o sesiune de autografe, prezentarea oficială și startul festiv, acțiune care va avea loc în aplauzele fanilor sibieni.

Ziua de vineri debutează cu testele oficiale ale competiției, care sunt programate pe drumul dintre Șeica Mare și Șeica Mică în intervalul orar 9:00 – 13:30, ca mai apoi prima mașină de concurs să plece din parcul de service amplasat în Târgul Obor la ora 15:30. Concurenții vor avea de parcurs aproximativ 125 de kilometri contra-cronometru pe 15 secțiuni de drum numite probe speciale pe durata celor două zile de concurs.

Vineri, echipajele vor ”alerga” pe patru probe speciale în apropiere de Sibiu, cu un total de aproape 40 de kilometri cronometrați:

●      PS1 ”Poplaca” – start la 16:03, lungime 7.9 km – între localitățile Rășinari și Orlat

●      PS2 ”Călugăru” – start la 16:24, lungime 11.55 km – între localitățile Gura Râului și Păltiniș

●      PS3 ”Păltiniș” – start la 18:47, lungime 11,55 kilometri – între localitățile Păltiniș și Gura Râului (parcurgerea PS2 în sens invers)

●      PS4 ”Poplaca 2” – start la 19:10, lungime 7.9 km – între localitățile Orlat și Rășinari (parcurgerea PS1 în sens invers)

Sâmbătă, concurenții din CNRD și CNRVID au programate 11 probe speciale în lungime de 85 de kilometri, în timp ce echipajele din Rally2 vor parcurge doar 33 de kilometri de traseu de concurs pe 5 speciale (PS9, PS10, PS11, PS12 și superspeciala)

●      PS5 ”Boz 1” – start la 9:12, lungime 10,10 km – între localitățile Cunța și Doștat

●      PS6 ”Doștat 1” – start la 9:29, lungime 5,70 km – între localitățile Doștat și Presaca

●      PS7 ”Presaca” – start la 9:42, lungime 8,20 km – între localitățile Presaca și Gusu

●      PS8 ”Dobârca 1” – start la 10:20, lungime 7.15 km – între localitățile Dobârca și Poiana Sibiului

●      PS9 ”Boz 2” – start la 12:40, lungime 10,10 km – între localitățile Cunța și Doștat

●      PS10 ”Doștat 2” – start la 12:57, lungime 5,70 km – între localitățile Doștat și Presaca

●      PS11 ”Presaca 2” – start la 13:10, lungime 8,20 km – între localitățile Presaca și Gusu

●      PS12 ”Dobârca 2” – start la 13:48, lungime 7,15 km – între localitățile Dobârca și Poiana Sibiului

●      PS13 ”Curmătură” – start la 15:58, lungime 11,00 km – între localitățile Rășinari și Păltiniș

●      PS14 ”Păltiniș POWER STAGE” – start la 17:50, lungime 10,40 km – între localitățile Păltiniș și Rășinari (parcurgerea PS12 în sens invers)

●      PS15 ”SUPERSPECIALA” – 2 kilometri de spectacol în Sibiu, în zona Piața Aurel Vlaicu – Calea Dumbrăvii – Bulevardul Mihai Viteazu. Rally2 va lua startul la 17:25, în timp ce concurenții din CNR și CNRVI vor porni la ora 18:25

Pe lângă startul festiv din Piața Mică de joi, cel mai așteptat moment de către fani la Raliului Sibiului este superspeciala de sâmbătă după-masa, care va debuta la ora 17:25 sub ochii curioșilor pe un circuit stradal spectaculos. Organizatorii au pregătit un traseu diversificat, cu șicane și întoarceri în zona Sălii Sporturilor ”Transilvania”, a Pieței Aurel Vlaicu, pe Bulevardul Mihai Viteazu și pe Calea Dumbrăvii, unde spectacolul va fi garantat de zecile de echipaje care vor lua startul.

Pentru ca show-ul să fie complet, după ce toate echipajele care iau startul în raliu vor încheia superspeciala, organizatorii au pregătit un show de drift marca Istvan Szabo, pilotul din Târgu Mureș fiind cunoscut pentru spectacolul pe care-l face. Raliul Sibiului se va încheia, desigur, cu festivitatea de premiere, care va avea loc sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 21:30, la Sala ”Transilvania”, acolo unde cele mai bune trei echipaje din fiecare clasament vor fi premiate în aplauzele prietenilor și fanilor.

Înscrierile pentru Raliul Sibiului se închid vineri, 19 iulie, la ora 20:00, când numele zecilor de echipaje care se vor afla la start vor fi cunoscute. Organizatorii așteaptă până la 90 de concurenți în cele trei campionate care-și vor desfășura a cincea etapă la Sibiu, cea mai importantă competiție automobilistică a județului.

Raliul Sibiului este organizat de către Clubul Sportiv ”Aria pentru Sport” în colaborare cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*