SPERANȚĂ Salvatorii români au scos încă o persoană de sub dărâmături, în Turcia.

În ultimele 12 ore salvatorii români care au plecat în Turcia au reușit să scoată de sub dărâmături încă un bărbat. Acesta a fost salvat la timp și a ajuns în ambulanță conștient și cooperant.

Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență
În ultimele 12 ore, cel de al doilea modul mobilizat în Republica Turcia, format din echipa de căutare-salvare RO-USAR, medici și asistenți SMURD și echipaj cu personal canin specializat în căutare-salvare au acționat pentru extragerea și salvarea unei persoane de sex masculin, surprinsă pe casa scării, o clădire de 6 etaje, prăbușită complet.
Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență
Pentru această misiune dificilă s-au utilizat echipamentele de salvare aflate în dotarea pompierilor salvatori RO-USAR, activitatea fiind sub coordonare medicală.
Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență
”Victima, prinsă sub grinda de beton de la nivelul etajelor superioare era conștientă și cooperantă. Echipa medicală SMURD a acordat îngrijirile de specialitate care se impuneau victimei, aceasta fiind mai apoi predată ambulanței, aflată la fața locului”, au transmis reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.
Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*