Spital nou pe protocol

Consiliul Județean și Primăria Sibiu s-au înțeles în ceea ce privește construirea noului spital. Ieri, aleșii județeni au aprobat, asocierea dintre cele două părți, într-o ședință rapidă și anostă, fără nici o declarație în plen. Același contract trebuie aprobat și de consilierii municipali. Autoritățile au la dispoziție mai puțin de 4 ani să înceapă lucrările.

Ședința a fost condusă de vicepreședintele Marcel Luca. Președintele Daniela Cîmpean participă, în aceste zile, la întâlnirea președinților de consilii județene din țară, de la București, așa că nu a putut marca un pas important în demersurile pentru cel mai important proiect al județului. Primăria Sibiu nu a trimis nici un reprezentant la ședință.

Demersuri comune

Consiliul Judeţean Sibiu a iniţiat anul trecut demersurile în vederea asocierii cu municipiul Sibiu pentru susţinerea obiectivului „Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Integrat – adulţi şi copii Sibiu”. Consiliul Județean, proprietarul terenurilor preluate de la ADS, și Primăria Sibiu au obligaţia ca, în termen de 5 ani de la data preluării, să demareze lucrările de construire a noului spital. A trecut deja mai bine de un an.

Contractul în detaliu

Contractul aprobat ieri are ca obiect asocierea judeţului Sibiu cu municipiul Sibiu în vederea asigurării finanţării şi construirii obiectivului de investiţii, pe terenul de aproape 20 de hectare, din zona Drumul Hoților. „Noi, părţile, vom căuta posibilitatea realizării prin una din modalităţile de mai jos, fără ca acestea să fie obligatorii sau definitiv stabilite, ele putând suferi modificări: contractarea unui împrumut comun; punerea la dispoziţie de fonduri din bugetul propriu al fiecărei părţi contractante in limita posibilităţilor; accesarea de fonduri europene sau accesarea de fonduri guvernamentale de cofinanţare. Bunurile imobile existente în proprietatea municipiului Sibiu în care funcţionează în prezent secţiile Spitalului de Pediatrie Sibiu, precum şi bunurile imobile proprietatea judeţului Sibiu în care funcţionează în prezent Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, nu fac obiectul prezentului protocol. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării şi durează până la finalizarea obiectivului propus. Noi, părţile, ne angajăm ferm una faţă de alta să realizăm obiectivului de investiţii «Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Integrat – adulţi şi copii». Ne angajăm să depunem diligenţe la organismele centrale sau prin accesarea de fonduri europene în vederea finanţării edificiului asumat. Ne angajăm să depunem diligenţele în vederea aplicării în cadrul programelor guvernamentale de realizare a unităţilor spitaliceşti în România. Ne angajăm să convenim asupra configuraţiei urbanistice a edificiului. Ne angajăm să depunem diligenţe la instituţiile centrale competente, în vederea creeări „Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Integrat- adulţi şi copii” prin înglobarea secţiei de pediatrie în structura viitorului spital integrat. Obligaţiile părţilor contractante: Noi părţile ne angajăm să depunem diligenţe în vederea realizări obiectivului comun şi să aducem la cunoştinţă una alteia progresele realizate şi să stabilim de comun acord strategia viitoare legată de obiectivul asumat. Se vor constitui grupuri de lucru formate din specialişti pentru implementarea şi finalizarea proiectului. În cazul în care, datorită unor împrejurări neimputabile părţilor contractante, obiectul contractului nu va putea fi realizat, niciuna dintre părţi nu va avea pretenţii faţă de cealaltă parte privind compensarea sau acoperirea investiţiei efectuate până în acel moment“, spune contractul aprobat de aleșii județeni și semnat de președintele Daniela Cîmpean.

Ce urmează

Contractul de asociere va intra în vigoare după ce va fi semnat și de reprezentanții Primăriei Sibiu. Astfel, un proiect de hotărâre similar ar putea intra pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu care va avea loc săptămâna viitoare.


Cosmin PAL

One Comment

  1. Sa va fie rusine! Nu sunteti capabili sa va uniti fortele si sa faceti in sfarsit si ceva pentru oameni.5 ani!!!!????Poate 15 ati vrut sa spuneti. Nu sunteti capabili de nimic! Lasati locul altora care se implica cu adevarat.

Dă-i un răspuns lui elena Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*