Start înscrieri proiecte la Maratonul Internațional Sibiu 2023

Fundația Comunitară Sibiu a dat startul înscrierilor de proiecte pentru care se va alerga la cea de-a douăsprezecea ediție a Maratonului Internațional Sibiu, eveniment ce va avea loc în 27-28 mai 2023. Ca de obicei, sunt așteptate propuneri care soluționează probleme din comunitatea locală, dar și care vor să aducă un suflu nou în zonă. De asemenea, sunt încurajate echipele noi, la început de drum – indiferent dacă au personalitate juridică sau ba. În acest an nu există un număr fix de proiecte care vor intra în cursă – lista proiectelor finaliste va fi stabilită de membrii juriului, în funcție de calitatea aplicațiilor. Termenul limită de aplicare este 10 februarie, ora 12:00 (la prânz).

 

Cine poate aplica?

 

Pot aplica atât echipe informale (grupuri de prieteni, fără personalitate juridică), cât și ONG-uri. Celor care aplică pentru prima dată li se recomandă insistent să contacteze echipa Fundației Comunitare Sibiu pentru o consultare, atât pentru a se cunoaște și înțelege mai bine, cât și pentru a fi ajutați să scrie cea mai bună variantă a aplicației, astfel încât să aibă șanse mai mari ca proiectul să meargă mai departe, calitatea aplicațiilor fiind un criteriu important în selecția cauzelor finaliste.

Consultații și modul de aplicare

La fel ca în fiecare an, echipa Fundației Comunitare Sibiu va oferi sprijin în scrierea proiectelor, pe criteriul primul venit, primul servit, iar întâlnirile vor avea loc în perioada 10.01 – 07.02.2023. În acest sens, doritorii sunt rugați să trimită propunerile cât mai devreme pe adresa de mail proiecte@fundatiacomunitarasibiu.ro. Tot pe adresa de mail proiecte@fundatiacomunitarasibiu.ro trebuie transmisă aplicația finală, până în data de 10 februarie, ora 12:00 (la prânz), cât și eventualele întrebări.

Documente utile

Mai multe informații despre condițiile de participare, criteriile de selecție, ghidul de participare și formularul de aplicare se găsesc pe site-ul maratonsibiu.ro.

Ediții precedente

La ediția din 2022 a Maratonului Internațional Sibiu au fost finanțate 34 de proiecte, pentru care s-au strâns 777.838 lei. Pentru aceste cauze s-au pus în mișcare 4.636 de alergători, adulți și copii, care au fost susținuți de circa 4.352 de susținători.

De-a lungul celor unsprezece ediții, prin intermediul maratonului s-au pus pe picioare în jur de 278 de proiecte diverse: construcția unui refugiu alpin, protejarea berzelor albe, cursuri de educație arhitecturală, muzicală sau chiar civică, renovarea și dotarea bibliotecilor și curților școlilor – inclusiv din mediul rural, amenajarea de săli polisenzoriale, repararea unei sinagogi, echipamente medicale pentru animale sălbatice rănite, prevenția bolilor neurodegenerative, sterilizarea câinilor și pisicilor fără stăpân, activități cu și pentru persoanele cu dizabilități, achiziția de echipamente medicale etc.

Maratonul Internațional Sibiu este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală. Evenimentul aduce împreună întreaga comunitate: cetățeni, organizații, companii și autorități publice. Prin intermediul maratonului, Fundația Comunitară Sibiu își propune să susțină spiritul de inițiativă al sibienilor – idei bune care pot rezolva probleme ale comunității și care vor crește calitatea vieții.

Fundația Comunitară Sibiu este un finanţator privat local ce identifică, promovează şi finanţează iniţiative şi proiecte ale comunităţii sibiene – ONG-uri, grupuri de iniţiativă, companii, persoane fizice – contribuind, astfel, la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate şi distribuite prin intermediul granturilor și al burselor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*