Fosta gimnastă Steliana Nistor le recomandă tuturor sibienilor să își îndrume copiii spre practicarea unui sport

„Mă simt o campioană și toată viața voi rămâne așa!“, se mândrește Steliana Nistor. După ce a așezat în vitrină medaliile obținute la Jocurile Olimpice și Campionatele Europene, gimnasta sibiancă s-a dedicat carierei de antrenor. De câțiva ani, pregătește câteva fetițe pentru o posibilă carieră sportivă, în sala de sport a Colegiului Pedagogic din Sibiu.

Sibianca în vârstă de 28 de ani a cules o mulțime de medalii de aur, argint și bronz la toate competițiile de mare anvergură, însă, cel puțin pentru moment, s-a retras din activitatea sportivă. Sub îndrumarea ei se pregătesc, acum, vreo zece fetițe. Cea mai mică dintre elevele Stelianei are doar 4 ani, iar cea mai mare, 11 ani. „S-a creat o prietenie între copil și sportiv, o prietenie frumoasă și importantă pentru mine, cred că și datorită faptului că niciodată nu am simțit că respectul dintre noi a fost diminuat de această prietenie. Suntem un colectiv unit, o echipă în care ne ajutăm unii pe alții, o echipă în care nu există invidie și nu există «nu pot»“, mărturisește Steliana Nistor, care a început să antreneze în orașul natal acum trei ani.

Cel mai bun antrenor, cea mai bună prietenă

Maina, o fetiță de 8 ani, face gimnastică de un an și jumătate și adoră antrenamentele cu Stela, despre care spune că e foarte drăguță. Maina visează să devină și ea, cândva, campioană la gimnastică. „Am evoluat mult de când fac gimnastică. Am învățat sa fac mai multe exerciții, am descoperit fetițe noi cu care am în comun această pasiune și cu care m-am împrietenit foarte repede. În afara gimnasticii îmi mai place și baletul, deoarece aceste două discipline au multe în comun“, consideră micuța. „E foarte frumos la antrenament! Stela e ca o soră mai mare pentru noi, care face ca sportul să fie distractiv. Ea e antrenorul ideal pentru mine“, susține Maria, care face gimnastică de la 10 ani. De aceeași părere este și Adina, în vârstă de 13 ani, care o știe pe Stela de la televizor și pe care o consideră atât antrenor, cât și prietenă.

„Sportul înseamnă sănătate“

În sala de sport, atmosfera e una plăcută și amicală. Totuși, pe lângă laudele binevenite pentru exercițiile făcute corect, se mai strecoară și atenționări. Antrenamentul rămâne cât se poate de serios, iar rostul pauzelor este doar pentru hidratare. „Nu le cer copiilor să fie perfecți, vreau ca ei să facă exercițiile corect și să fie satisfăcuți de asta. Pentru mine, sportul, respectiv gimnastica înseamnă disciplină, sănătate și un mod de viață pozitiv și vreau să împărtășesc asta și cu ei“, explică Steliana Nistor. Fosta campioană le recomandă tuturor sibienilor să își îndrume copiii spre practicarea unui sport. „Sportul înseamnă sănătate și, dincolo de asta, noi hobby-uri sau chiar posibilități noi de afirmare“, adaugă Steliana.

Performanțele Stelianei Nistor

  • Jocurile Olimpice de la Beijing – 2008 – Medalie de Bronz (Echipe)
  • Campionatul european de la Clermont-Ferand – 2008 – Medalie de Aur (Echipe)
  • Campionatul european de la Clermont-Ferand – 2008 – Medalie de Argint (Paralele)
  • Campionatul mondial de la Stuttgart – 2007 – Medalie de Bronz (Echipe)
  • Campionatul mondial de la Stuttgart – 2007 – Medalie de Argint (Individual compus)
  • Campionatul mondial de la Stuttgart – 2007 – Medalie de Argint (Bârnă)


Paul VELȚAN

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*