Străzi curate și deszăpezite pentru următorii 4 ani

Primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru serviciile de salubrizare stradală și deszăpezire a domeniul public pentru următorii patru ani. Firma care va asigura aceste servicii este SC Soma SRL, fiind selectată în urma unei proceduri de achiziție în care s-au prezentat 4 oferte.  

Valoarea contractului este de 53,52 milioane de lei, operatorul urmând să asigure următoarele tipuri de activități pe parcursul celor patru ani de contract:

  • Măturarea mecanizată a carosabilului, stropirea și spălarea periodică a acestuia conform unui grafic detaliat transmis operatorului de către Serviciul Management Salubrizare și Protecția Mediului
  • Măturarea manuală a trotuarelor, a scărilor și pasajelor
  • Colectarea deșeurilor din coșurile de gunoi stradale
  • Deszăpezirea străzilor din municipiul Sibiu, în ordinea priorității stabilite

“Procedura de achiziție a fost de durată, fiind în repetate rânduri contestată de ofertanți și astfel am pierdut doi ani, așteptând deciziile Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și cele ale instanțelor de judecată care, în final, au dat dreptate Comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Sibiu. În tot acest timp ne-am asigurat că serviciile sunt acoperite și am contractat prin negociere directă asocierea de firme SC Salubritate Deva & SC Terra Building, acest contract urmând să rămână în vigoare până în 8 martie 2022, atunci când expiră termenul acordat prestatorului prin documentația de achiziție pentru mobilizare și începerea efectivă a activității”, spune Astrid Fodor.

Procedura de achiziție pentru aceste servicii a fost inițiată de Primăria Sibiu în august 2019. În cadrul acesteia s-au depus 4 oferte, dar Comisia de evaluare a decis în urma analizei că nici una nu este conformă, anulând procedura. Această decizie a fost contestată de 3 dintre ofertanți, autoritatea contractantă trebuind să reia procedura și să reevalueze ofertele. A urmat apoi un șir lung de contestații repetate din partea ofertanților și acțiuni în instanță cu privire la deciziile Comisiei de evaluare. Procedura s-a încheiat în 1 noiembrie 2021, cu o decizie definitivă a Curții de Apel Alba Iulia prin care au fost respinse contestațiile ofertanților și s-a dat dreptate Comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Sibiu care a declarat câștigătoare oferta depusă de SC Soma SRL.

„Vom depune toate eforturile pentru a schimba în mai bine modul în care se face curățenia și deszăpezirea pe domeniul public în Sibiu. Special pentru acest contract, achiziționăm utilaje noi, dotate cu motoare Euro 6, atât pentru salubrizare, cât și pentru activitatea de deszăpezire, tocmai pentru a presta servicii de calitate, într-un mod profesionist. Suntem convinși că această colaborare va fi de bun augur”, declară Doru Narcis, director general Soma SRL.

Prestarea serviciilor în baza acestui contract va începe după perioada de mobilizare a prestatorului, așa cum prevede legislația, de aproximativ 3 luni, timp în care operatorul își va construi  o bază de lucru și va achiziționa autospecialele și utilajele necesare prestării acestor servicii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*