Studenții AFT, pe podiumul finalei Campionatului Militar de Natație

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a fost gazda Campionatului Militar de Natație între instituțiile de învățământ militar, finala pe Ministerul Apărării Naționale. Competiția, organizată de Serviciul Educație Fizică Militară din Statul Major al Apărării, s-a desfășurat în perioada 4-6 noiembrie.

În urmă desfăşurării celor cinci probe (100 m liber, 100 m bras, 50 m liber, 50 m bras și ștafeta combinată), lotul de sportivi al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, antrenat de col.rz. Teodor Ciuhureanu și coordonat de cpt. Răzvan Bălan, a obținut la masculin un loc III, la feminin două locuri I iar la ștafeta combinată (100 m liber, 100m bras, 200 m liber) echipa instituției sibiene a ocupat locul I.
În clasamentul general Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” a ocupat locul I, fiind urmată de Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București pe locul II și Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov pe locul III. Acestea au fost urmate în ordine de: Institutul Medico-Militar, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică şi Școala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”.
Festivitatea de premiere a avut loc duminică, 6 noiembrie, pe platoul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*