Studenții de la AFT, voluntari în proiecte sociale

Studenții militari din corpul cadeților „Gl.mr. Nicolae USCOI” din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au primit provocarea American Councils for International Education #44ForFriends (American Councils for International Education – Romania). Astfel. în prima parte a lunii aprilie, tinerii s-au implicat în acțiuni de voluntariat social în sprijinul cauzelor identificate pe raza municipiului și a județului Sibiu.
Astfel, studenții militari au identificat Fundația pentru educație ECO socială Kinderbauernhof, care funcționează din 1992 sub directa îngrijire a doamnilor Ioan și Hermine Jinga, obiectul principal de activitate fiind administrarea unui centru rural de zi pentru copiii defavorizați din comunitatea din satul Rusciori. Fundația a renovat și transformat o casă parohială într-o tabără, spațiu necesar pentru hrănirea, educarea, supravegherea la teme a unui număr de 45 de copii cu vârste între 4 și 12 ani. Cadeții militari și-au propus renovarea și utilarea unui loc de joacă, lucru realizat în data de 8 aprilie.
A doua activitate sprijină Proiectul Bisericii Ortodoxe din Gușterița care vizează salvarea casei românești din lemn, veche de 200 de ani, din vechea vatră a satului Gușterița. În primă etapă casa va fi restaurată în vederea creării unui muzeu viu in situ. Cadeții au fost inspirați de determinarea părintelui paroh care a transformat un grajd într-o șură culturală și au contribui prin a începe renovarea casei românești din lemn. Coordonatorii acestor acțiuni au fost sd.cap. Daria Butoiu și sd.frt. Rareș Andrei Păuna.
De asemenea, studenții militari au contribuit la ecologizarea unui spațiu educațional în cadrul Centrului de Plasament Orlat, acolo unde au și petrecut timp cu copiii din centru, jucându-se împreună. Coordonatorul acestei acțiuni a fost plt.adj.pr. Ioan Anghel.
La toate cele trei proiecte au participat un număr de 72 de studenți. Corpul cadeților va continua munca la aceste proiecte și în afara săptămânii #44ForFriends.

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*