Studenții și refugiații ucrainieni vor pregăti Paștele împreună, în căminele ULBS

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu reia tradiția organizării de evenimente în căminele studențești, după doi ani în care studenții nu s-au putut bucura de obișnuitele întâlniri cu ocazia sărbătorilor. În 12 aprilie, începând cu ora 15,00, aceștia vor intra, din nou, în atmosfera tradițională de Paște.

Primul eveniment dedicat studenților de după perioada pandemică va avea o încărcătură specială, în condițiile în care, în activități vor fi angrenați și cei aproximativ 20 de refugiați ucrainieni cazați în căminele ULBS. Dintre aceștia, 10 sunt copii cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani, iar ei vor participa activ la obiceiul încondeierii ouălor și a pregătirii gogoșilor.

”Mulți dintre studenți nu au avut până acum ocazia de a experimenta atmosfera acestor evenimente pe care noi le organizam în mod regulat în cămine. În același timp însă, ne dorim să aducem o licărire de speranță și de bucurie și pentru cei care au fost nevoiți să fugă din calea războiului”, a declarat prof. univ. dr. Raluca Sassu, prorector al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Studenții ULBS împreună cu copiii ucrainieni vor culege flori și frunze din parc, pe care le vor folosi apoi pentru a vopsi, în mod tradițional, ouăle de Paște, dar vor pregăti și gogoși în bucătăria caminelor. De asemenea, la Cantina Studențească vor fi pregătite plăcinte și cozonaci pentru acest eveniment.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*